C******* C*********
Petent RecurentC****** J******** S******
IntimatC****** L***** P*****
IntimatR*** P*** D******* S****** S******
IntimatC******* G*******
Petent IntimatAdmite cererea de intervenţie, formulată de Macarie Gheorghe şi Macaria Eliade, ambii din comuna Panaci, Jud.Suceava. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Respinge plângerea formulată de petenţii: C******* C*********, domiciliat în comuna Şaru Dornei, sat. Neagra Şarului, Jud.Suceava, C******* G*******, Juncu Paraschiva şi Lungu Maria toţi cu domiciliul în comuna Panaci, Jud.Suceava, în contradictoriu cu intimaţii: Comisia Judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Comisia comunală de fond funciar Panaci şi Direcţia Silvică Suceava. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 1 octombrie 2008.
termen la 1 octombrie 2008, pentru a fi pusă în discuţie excepţia invocată la termenul de astăzi de către reprezentanta reclamnţilor, privind lipsa calităţii procesuale a intervenienţilor, care nu au hotărâre, nu-i priveşte pe ei documentaţia. Reprezentantul intervenienţilor a solicitat acordarea unui termen scurt pentru a răspunde la excepţia ce a fost invocată la termenul de asatăzi.
termen la 17 septembrie n2008, pentru a depune înscrisuri,
Amână cauza la 3 septembrie 2008 în eventualitatea unei renunţări la judecată.
termen la 6 august 2008, solicitat de petenţi, penru a face altă acţiune şi a renunţa la judecată în prezenta cauză, urmând ca av. să ia legătură cu petenţii.
TERMEN LA 16 IULIE 2008, PENRU CA AV. SĂ IA LGĂTURĂ CU PETENŢII, CARE L-AU ANUNŢAT CĂ VOR RENUNŢA LA JUDECATĂ ÎN PREZENTA CAUZĂ.În baza art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 republicată, raportat la art. 74 lit. c cod penal în condiţiile art. 76 lit. d cod penal, condamnă pe inculpatul Galer Valentin, fiul lui natural şi Mihaela, născut la data de 6.08.1970 în mun.Constanţa, judeţul Constanţa, domiciliat în mun.Vatra Dornei, str.Florilor, nr. 2, judeţul Suceava, locuieşte pe str.Mihai Eminescu, nr. 30, judeţul Suceava, în prezent deţinut în penitenciarul Botoşani, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupaţie, necăsătorit, nu are copii, posesor al CI seria SV nr.389839 eliberat de Poliţia Vatra Dornei, CNP: *********6041, la 5 luni închisoare. În baza art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 republicat, raportat la art.74 lit. c cod penal, în condiţiile art.76 lit. d cod penal, condamnă pe inculpatul Galer Valentin la 6 luni închisoare. În baza art.33 lit. a, art-.34 lit.b cod penal dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. Face aplicarea art.64 lit. a teza a II a şi lit. b cod penal. În baza art. 191 cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul BA Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 2 iulie 2008.
amânat la data de 2 iulie 2008, în vederea prezentării apărătorului petenţilor în instanţă.
amânat la data de 18 iunie 2008, în vederea studierii cerereii de intervenţie.
termen la 4 iunie 2008, s-a conexat dosarul nr. 451/334/2008, la dosrul 280/334/2008, s-a solicitat termen penru a se consulta dosarele.
Amână cauza la data de 21.05.2008.
Amână cauza la 16 aprilie 2008 cu citare intimaţi.
amânat la data de 19 martie 2008, pentru a se comunica precizarea la acţiune intimatelor.