Dosar 28352/212/2008 din 16.12.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 28352/212/2008
Data dosar:
16.12.2008
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
SECTIA PENALA
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2010 la ora 08:30

    Complet: P6-2014
  • Soluţionare

    Dosar nr 28352/212/2009 HOTĂRĂŞTE 14.01.2010 În baza art 86 alin 1 din OUG 195/2002 condamnă inculpatul C****** I** la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art 81 c.pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare pe o durata de 3 ani şi 4 luni reprezentând termen de încercare potrivit art 82 c.pen În baza art 83 c.pen atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor a căror nerespectare vor atrage revocarea suspendării condiţionate . În baza art 71 c.pen interzice inculpatului drepturile prevazute de art 64 lit a teza a II-a şi lit b c.pen . În baza art 71 alin 5 c.pen dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art 191 c.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.01.2010

  • Sedinta din data de 17.12.2009 la ora 08:30

    Complet: P6-2014
  • Încheiere

    Lipsă martori T. 14 ianuarie

  • Sedinta din data de 26.11.2009 la ora 08:30

    Complet: P6-2014
  • Încheiere

    Lipsa martori. T. 17 Decembrie.

  • Sedinta din data de 29.10.2009 la ora 08:30

    Complet: P6-2014
  • Încheiere

    Fata de cererea de amanare , dovedita medical T. 26.11.2009

  • Sedinta din data de 24.09.2009 la ora 08:30

    Complet: P6-2014
  • Încheiere

    Avand in vedere Hot. AdunariI Generale a Judecatorilor din cadrul Judecatoriei Constanta privind restrangerea activitati instantei prin amanarea tuturor cauzelor cu exceptia celor in care sunt arestati in cauza , fara a se efectua acte procedurale si procesuale . T.29 X

  • Sedinta din data de 18.06.2009 la ora 08:30

    Complet: P6-2014
  • Încheiere

    T.24 sept.

  • Sedinta din data de 07.05.2009 la ora 08:30

    Complet: P6-2014
  • Încheiere

    Cont., Cercet Jud. T. 18.06

  • Sedinta din data de 14.04.2009 la ora 11:30

    Complet: P5-2014
  • Încheiere

    Fata de lipsa martorilor incuviintati inculpatului , raportat la Hot. nr.7 a Colegiului de Conducere a Judecatoriei Constanta, acorda termen la data de 07.05.2009 Complet P6

  • Sedinta din data de 17.03.2009 la ora 11:30

    Complet: P5-2014
  • Încheiere

    AMINA CAUZA LA 16.04.2009 PENTRU ADMIN.PROBE

  • Sedinta din data de 17.02.2009 la ora 11:30

    Complet: P5-2014
  • Încheiere

    Pentru administrare probe,acorda termen la 17.03.2009.

  • Sedinta din data de 20.01.2009 la ora 11:30

    Complet: P5-2014
  • Încheiere

    AMINA CAUZA LA 17.02.2009 PENTRU ANGAJARE AVOCAT

Flux dosar


Actualizare GRPD