D*** E****
ReclamantD*** S*****
ReclamantC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** C********
PârâtC****** L***** D* A******* A L**** 1****** C****
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâţii să reconstituie în favoarea reclamanţilor în calitate de moştenitori ai defunctului Duţu Simion, dreptul de proprietate pentru diferenţa de 1 ha teren arabil neretrocedat, în una din variantele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 1/2000, respectiv în natură sau prin acordarea despăgubirilor în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, fiecărei pârâte în parte revenindu-i obligaţiile prevăzute de art. 5 şi 6 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 247/2005. Respinge cererea privind constatarea nulităţii absolute a Titlului de proprietate nr. 18413/105/16.09.1993, ca neîntemeiată. Respinge cererea privind rectificarea Titlului de proprietate nr. 18413/105/16.09.1993, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la data comunicării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.05.2008 . PREŞEDINTE, Corina Eugenia Jianu
fată de lipsa relatiilor de la Comisia locală de Fond funciar
Se va emite adresa catre Comisia Locala Corbu.
pentru a se reveni cu adresă
Amana cauza la 02.02.2009, lipsa relatii.