C**** A*****
ReclamantC**** N******
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârât în contradictoriu cu reclamantul. Dispune ieşirea din indiviziune asupra averii succesorale a defunctului Chiţa Traian, decedat la data de 09.11.2007, cu ultimul domiciliu în comuna Pucheni, judeţul Dâmboviţa, imobile situate în comuna Pucheni, judeţul Dâmboviţa. Omologhează raportul de expertiză finală, întocmit în cauză de expert desemnat, în varianta unică, după cum urmează: Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 910 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, onorariu expertiză şi taxa de timbru. Instanţa ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.03.2009.
amână cauza pentru ca expertul Aculov Alexandru să refacă evaluarea finală a raportului de expertiză
amână cauza pentru ca părţile să încheie acordul de voinţă numit tranzacţie în scris
amână cauza pentru ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expetiză în varinată finală
amână cauza pentru a se efectua şi a se depune la dosarul cauzei rapoartele de expertiză în specialitatea construcţii şi topografie
Corespunzător dispoziţiilor art. 673 ind. 5 Cod procedură civilă Admite în parte şi în principiu cererea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul. Admite în parte şi în pricipiu cererea reconvenţională formulată de pârât în contradictoriu cu reclamanta. Constată deschisă succesiunea defunctului Chiţa Traian decedat la data de 09.11.2007 cu ultimul domiciliu în comuna Pucheni judeţul Dâmboviţa. Constată ca succesori legali ai defunctului sunt: reclamanta pârâtă în calitate de soţie supravieţuitoare şi beneficiară a testamentului autentic nr. 1213/1998, cu cota de 3/4 din masa bunurilor succesorale şi pârâtul reclamant în calitate de fiu descendent de gradul I cu cota de 1/4. Constată că masa bunurilor succesorale, supusă împărţelii judiciare, aflată în patrimoniul defunctului la data decesului se compune din bunuri imobile: 1/2 din suprafaţa de 1605 mp situat în comuna Pucheni pct. Acasă, teren cu destinaţie intravilan. 1/2 din suprafaţa de 267 mp cu destinaţie intravilan curţi construcţii situat în comuna Pucheni, punctul Acasă. 1/2 dintr-o casă construită din lemn, acoperită cu ţiglă, cu 3 camere, sală, construcţie cu beci din piatră. 1/2 dintr-o magazie constrită din bârne, acoperită cu ţiglă, având 2 încăperi. Constată cî terenurile din punctul Leasă, Faţa Zeghii, Iuda, Zaţa Zeghii, sunt bunuri proprii ale reclamantei, şi nu fac parte din masa bunurilor succesorale. Constată că pasivul succesoral este reprezentat de suma de 3000 lei, fiind suportat doar de reclamantă pârâtă, astfel că în raport de cota succesorală de 1/4 aferentă pârâtului reclamant, va fi suportat şi de descendentul de gradul I. - numeşte expert topograf pentru efectuarea expertizei de specialitate, având ca obiective: - identificarea prin măsurare, loturi, vecini, suprafeţe, puncte a terenului din punctul Acasă, pe domnul expert Aculov Alexandru. Stabileşte onorariu de expert în cuantum de 1000 lei în sarcina reclamantei pârâte. - desemnează expert constructor, Androni Dumitru, pentru efectuarea expertizei având ca obiective: - identificarea construcţiilor, măsurare, evaluare şi formarea loturilor, punând expertiza la dispoziţia expertului topograf pentru efectuarea lotizării finale. Stabileşte onorariu provizoriu în vederea efecturării expertizei în specialitatea construcţii în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantei. Expertul topograf va efectua lotizarea finală având în vedere cotitatea succesorală a părţilor. Emite adresă către experţi în vedererea efectuării şi depunerii la dosarul cauzei a expetizelor de specialitate. Respinge celelalte cereri în principiu. Stabileşte termen de fond la data de 03.12.2008.
amână cauza în vederea respectării principiului contradictorialităţii procesului civil
amână cauza în vederea întregirii probatoriului testimonial
amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat
amână cauza pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare şi cererea reconvenţională