G***** T**** M*****
PetentG***** M*****
PetentC****** L***** D* F*** F****** S*********
IntimatC****** J******** D* F*** F****** A****
IntimatI********* D* C******************* P***** B************ Î* H*********** Ş*********
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ICDBH Ştefăneşti, admite în parte acţiunea completată şi precizată. Obligă pe pârâta COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR STEFANESTI să îi pună în posesie pe reclamanţi pe vechiul amplasament pe suprafeţele de 0,75 ha teren în punctul „Izvorani”, şi 0,80 ha in punctul Valea Mare Luncă, situate în oraşul Ştefăneşti, jud. Argeş, terenuri identificate în schiţa anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză de ing. expert Dumitrescu Floricel, aflată la fila 354, schiţă ceface parte integrantă din dispozitivul prezentei sentinţe. Respinge acţiunea în cee ace priveşte punerea în posesie pe terenul situat în punctul Goleasca, urmând ca să fie obligată pârâta CLFF Ştefăneşti să pună în posesie pe reclamanţi pentru suprafaţa de 0,94 ha pe teren echivalent, aflat la dispoziţia comisiei de aceeaşi categorie de folosinţă, întindere, calitate. Obligă pe pârâta CLFF Ştefăneşti să întocmească documentaţia necesară privind pe reclamanţi în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafeţele menţionate mai sus, aşa cum au fost individualizate şi pe CJFF Argeş să elibereze titlul de proprietate corespunzător. Respinge petitul privind predarea de către pârâta INCBH Ştefăneşti către pârâta CLFF Ştefăneşti a suprafeţei de teren în litigiu de 2,49 ha în total. Obligă pe CLFF Ştefăneşti să plătească reclamanţilor suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu Recurs în 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. pronunţată în şedinţă publică azi. 30.09.2013
Hotarare 7780/2013 din 30.09.2013Amână pronunţarea pentru complexitate la 30 09 2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 09 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.09.2013Amână pronunţarea la 23 09 2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în sedinţă publică , azi 16 09 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2013Termen acordat pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză Dumitrescu Floricel.
Incheiere de sedinta din 17.06.2013Revine cu adresă către expert Dumitrescu Floricel, pentru depunerea lucrării în original, la care să ataşeze dovezile convocării părţilor şi schiţele anexă întocmite, cu avertisment de amendă.
Incheiere de sedinta din 20.05.2013Revine cu adresă către expert Dumitrescu Floricel, pentru depunerea lucrării în original, la care să ataşeze dovezile convocării părţilor.
Incheiere de sedinta din 01.04.2013Respinge cererea de amendare a expertului, formulată de petentul G***** T**** M*****. Încuviinţează cererile de amânare formulate de părţi, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză Dumitrescu Floricel. Revine cu adresă către expert Dumitrescu Floricel, pentru depunerea lucrării în original, la care să ataşeze dovezile convocării părţilor. Rămâne în pronunţare asupra cererii de reexaminare a sancţiunii amenzii judiciare aplicată expertului, prin încheierea de şedinţă din data de 21.01.2013, în camera de consiliu. Admite cererea formulată de expertul Dumitrescu Floricel, de reexaminare. Dispune ridicarea amenzii în cuantum de 200 lei, aplicată expertului, prin încheierea de şedinţă din data de 21.01.2013. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 11.02.2013Se revine cu adresă către expert Dumitrescu Floricel, pentru întocmirea şi depunerea acestuia cu cel puţin 7 zile înainte de termenul de judecată ce va acorda, cu menţiunea că este necesară efectuarea cu precădere a lucrărilor în cauzele de fond funciar, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 Titlul XIII/ Lg. 247/2005 şi art. 1081 C.p.c.. Se amendează expertul Dumitrescu Floricel, , cu amendă în cuantum de 200 lei, pentru neefectuarea raportului de expertiză, în baza art 108 indice 1 pct 2 lit c C.pr.civ. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 11.02.2013, C3 civil, sala 4, ora 1000, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2013
Incheiere de sedinta din 21.01.2013Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză sens în care se revine cu adresă către expert Dumitrescu Floricel.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de expert. Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Dumitrescu Floricel.
Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Dumitrescu Floricel.
Încuviinţează cererea de înlocuire a expertului, formulată de petenţi, prin avocat. Înlocuieşte expertul Pintea Dănuţ cu expert Dumitrescu Floricel. Emite adresă către expert Dumitrescu Floricel pentru ca acesta să efectueze expertiza şi să depună la dosarul cauzei, cu cel puţin 7 zile înainte de termenul de judecată ce va acorda, raportul de expertiză la care să ataşeze dovezile legalei citări a părţilor, prin carte poştală recomandată cu confirmare de primire. Emite adresă către BLET de pe lângă Tribunalul Argeş pentru transfer onorariu provizoriu din contul expertului Pintea Dănuţ, în contul expertului Dumitrescu Floricel.
Revine cu adresă către expert, pentru a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 7 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, conform dispoziţiilor art. 208- 209 Cod proc.civ. Ia act că la termenul anterior avocat Bărboi Elena Daniela a răspuns în prezenta cauză. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 23 04 2012, C3 civil, sala 4, ora 10,00, termen în cunoştinţa părţilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Februarie 2012.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 13.02.2012 , C15 civil, sala 3, ora 10, pentru lipsa raportului de expertiză, urmând a se reveni cu adresă către domnul expert Pintea Dănuţ în vederea efectuării lucrării, cu precizarea să fie înştiinţat şi domnul expert consilier Diaconu Ion la efectuarea lucrării.
Admite cererea petenţilor de încuviinţare a unui expert consilier, cărora le pune în vedere să depună la dosarul cauzei listă cu numele acestuia. Admite cererea expertului Pintea Dănuţ , revine cu adresă către acesta, potrivit filei 288 din dosar, cu menţiunea că a fost încuviinţat expert consilier petenţilor. Amână judecata şi acordă termen la data de 19 12 2011, termen în cunoştinţa părţilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2011
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 14.11.2011 , C3 civil, sala 3, ora 12, pentru când pentru lipsa raportului de expertiză, urmând a se reveni cu adresă către expert în vederea efectuării lucrării. Se citează petentul Gorgoi Titus Mihail.
Admite cererea expertului. Revine cu adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză , cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, conform dispoziţiilor art. 208 -209 Cod proc.civ. Pentru lipsă de procedură, Acordă termen la 19 09 2011, pentru când se citează petentul G***** T**** M*****. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2011.
Admite cererea formulată de expertul desemnat în cauză, Matei Cristian prin care solicită înlocuirea şi ia măsura înlocuirii acestuia. Desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art. 202 C.proc.civ., un nou expert în specialitatea contabilitate şi anume pe Pintea Dănuţ. În scopul transferului de onorariu, în cuantum de 400 lei (RON) din contul expertului desemnat iniţial în cauză, Matei Cristian în contul expertului înlocuit în cauză, Pintea Dănuţ, emite adresă către BLET Argeş. Emite adresă către expertul desemnat în cauză Pintea Dănuţ pentru a efectuarea lucrării. Admite cererea formulată de apărătorul petentului prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale ca fiind dovedită. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 20.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2011
Admite cererea formulată de apărătorii părţilor. Se revine cu adresă către expert în vederea efectuării lucrării. Se citează părţile ce nu au termen în cunoştinţă conform art. 85,107 C. proc.iv. Amână judecarea cauzei la 11.04.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Februarie 2011
Admite cererea formulată de expertul desemnat în cauză, în sensul acordării unui nou termen de judecată pentru a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză. Revine cu adresă către expertul cauzei, Matei Cristian, pentru a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză, cu respectarea disp. art. 208, 209 c.pr.civ. Atrage atentia dlui expert că toate actele necesare efectuării expertizei sunt depuse la dosarul cauzei şi în special Anexele care privest terenurile date de la lege Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti – Argeş, anexe aflate la filele 208 – 2010, pe care trebuie să le aibă în vedere şi să se conformeze obiectivelor stabilite de instanţă cu privire la regimul juridic. De asemenea atrage atentia că în situaţia în care nu va consulta actele şi lucrările dosarului în vederea efectuării expertizei şi nu va depune la dosdar lucrarea va fi sancţionat cu amendă civilă potrivit disp. art 108/1 pct.2 lit c c.pr.civ. Amână judecata la data de 14 02 2011, pentru când se citeaza intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2010.
DISPUNE Fixează un nou onorariu de expert în sumă de 400 lei în sarcina petentului, sens în care revine cu adresă către expertul cauzei, Matei Cristian pentru a efectua lucrarea, cu menţiunea să se va achita un nou onorariu, pentru că expertul Vlăsceanu Cornel l-a ridicat pe cel în valoare de 600 lei. Revine cu adresă către BLET cu menţiunea că expertul Vlăsceau Cornel, care a efectuat raportul de expertiză anterior, a ridicat onorariul în mod greşit, cu avizul acestui birou, pentru că, cu privire la raportul de expertiză efectuat de către acesta s-au formulat obiecţiuni, care au fost admise şi nu se putea ridica onorariul decât după ce depunea lucrarea refăcută sau după ce primea adresă biroul local să avizeze ridicarea onorariului. Amână judecata la data de 22.11.2010, pentru când se citeaza petentul G***** T**** M***** şi intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 4.10.2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către experta Dumitraşcu Navara Maria, în sensul înlocuiri din prezenta cauză. Desemnează expert în specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de către Biroul Local de Expertize Tehnice, pe d-nul Matei Cristian. Emite adresă către noul expert desemnat, pentru a efectua raportul de expertiză, cu avertisment amendă, cu menţiunea să aibă în vedere şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către INCDBH Ştefăneşti pentru că acestea cuprind anexele cu terenurile care sunt puse la dispoziţia acestui institut de la lege. Emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se pune în vedere expertului Vlăsceanu Cornel să depună la dosarul cauzei onorariul depus pentru acesta şi ridicat la data de 22.07.2009, în vederea efectuării lucrării de noul expert desemnat, Matei Cristian, pentru că dosarul nu a fost soluţionat şi s-a dispus refacerea lucrării, iar raportul de expertiză întocmit de Vlăsceanu Cornel nu a respectat obiectivele fixate de instanţă, admiţându-se astfel obiecţiunile părţilor cu schimbarea expertului, şi urmând ca după aceea să se facă transferul onorariului pentru Matei Cristian. Amână judecata şi acordă termen la data de 4.10.2010, pentru când se citeaza petentul G***** T**** M***** şi intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 28.06.2010.
Respinge ca neîntemeiată, cererea formulată de către experta cauzei, în sensul înlocuirii sale din prezenta cauză. Revine cu adresă către expert, pentru a efectua raportul de expertiză, cu avertisment amendă, cu menţiunea să aibă în vedere şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către INCDBH Ştefăneşti pentru că acestea cuprind anexele cu terenurile care sunt puse la dispoziţia acestui institut de la lege. Amână judecata şi acordă termen la data de 28.06.2010, pentru când se citeaza petentul şi intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 10.05.2010.
DISPUNE Admite obiecţiunile formulate la raportul de expertiză de către părţi. Dispune înlocuirea din prezenta cauză a domnului expert Vlăsceanu Cornel, şi desemnează expert în specialitatea agronomie, prin tragere la sorţi, de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de către Biroul Local de Expertize Tehnice, pe doamna Dumitraşcu Navara Maria. Emite adresă către noul expert desemnat în cauză pentru a efectua lucrarea, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a se dispune transferarea onorariului de expert din contul domnului Vlăsceanu Cornel, în contul doamnei expert Dumitraşcu Navara Maria. Pune în vedere reprezentantei Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti-Argeş să depună la dosarul cauzei anexa la Hotărârea de Guvern prin care s-a stabilit suprafeţele care sunt puse la dispoziţie prin acesta, şi faţă de întâmpinarea formulată să precizeze care este numărul Protocolului încheiat de predare-primire, data întocmirii acestuia, anexa la Protocol din care rezultă suprafeţele, precum şi să le prezinte expertului când va efectua lucrarea, sub sancţiunea amendării directorului acestei instituţii. Amână judecata şi acordă termen la data de 10.05.2010, pentru când se citeaza petentul G***** T**** M***** şi intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 22.03.2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către apărătorul petentului G***** M*****, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, nedepus în termenul legal şi necomunicat părţilor. Amână judecata şi acordă termen la data de 22.03.2010, pentru când se citeaza petentul G***** T**** M***** şi intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 08.02.2010.
DISPUNE Revine cu adresă către expert pentru a reface raportul de expertiză, cu avertisment amendă, cu menţiunea că atunci când va individualiza terenurile care fac obiectul litigiului, expertul le va transpune pe fiecare în parte, în schiţă de plan cu indicarea vecinătăţilor, şi va stabili cu exactitate regimul juridic al acestora la data de 01.01.1990, precum şi la data actuală, dacă terenurile în prezent se află la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti sau au fost retrocedate altor persoane, care sunt acelea şi ce acte le-au fost eliberate. Expertul va stabili dacă terenul în litigiu a fost predat la Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti, în baza cărui protocol. Expertul va avea în vedere toate protocolurile de predare de către INCDBH Ştefăneşti către Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti depuse la dosar. Amână judecata şi acordă termen la data de 08.02.2010, pentru când se citeaza petentul G***** T**** M***** şi intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 07.12.2009.
DISPUNE Admite obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, de către petentul G***** M***** şi Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti, şi dispune refacerea raportului de expertiză, de către acelaşi expert, cu citarea tuturor părţilor, cu confirmare de primire. Revine cu adresă către expert pentru a reface raportul de expertiză, cu menţiunea că atunci când va individualiza terenurile care fac obiectul litigiului, expertul le va transpune pe fiecare în parte, în schiţă de plan cu indicarea vecinătăţilor, şi va stabili cu exactitate regimul juridic al acestora la data de 01.01.1990, precum şi la data actuală, dacă terenurile în prezent se află la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti sau au fost retrocedate altor persoane, care sunt acelea şi ce acte le-au fost eliberate. Expertul va stabili dacă terenul în litigiu a fost predat la Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti, în baza cărui protocol. Expertul va avea în vedere toate protocolurile de predare de către INCDBH Ştefăneşti către Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti depuse la dosar. Amână judecata şi acordă termen la data de 07.12.2009, pentru când se citeaza petentul G***** T**** M***** şi intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 19.10.2009.
DISPUNE Amână judecata şi acordă termen la data de 19.10.2009, pentru când se citeaza petentul G***** T**** M***** şi intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 07.09.2009.
DISPUNE Se revine cu adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, după achitarea onorariului. Se citeaza petentul G***** T**** M***** şi intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei, precum si petentul Gorgoi Titus. Amână judecata la data de 07.09.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 01.06.2009.
DISPUNE Se revine cu adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, după achitarea onorariului. Acordă un nou termen de judecată şi pentru ca petentul să ia cunoştinţă de răspunsul la interogatoriu dat de către intimata Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti. Se citeaza petentul G***** T**** M***** şi intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei, precum si petentul Gorgoi Titus. Amână judecata la data de 01.06.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.04.2009.
Se emite adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, după achitarea onorariului. Acordă un nou termen de judecată şi pentru ca părţile să ia cunoştinţă de răspunsul la interogatoriu şi înscrisurile depuse în şedinţă publică de către reprezentata INCDBH Ştefăneşti. Se citeaza intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei, precum si petentul Gorgoi Titus. Amână judecata la data de 27.04.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.03.2009.
Dispune unirea cu fondul cauzei a solutionarii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a INCDBH Ştefăneşti. Încuviinţează pentru petentul G***** M***** administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul intimaţilor Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti şi INCDBH Ştefăneşti, precum şi a probei cu expertiză tehnică judiciară de specialitate, având ca obiective: 1.expertul să stabilească în raport de actele de proprietate ale autorului reclamanţilor dacă vechile amplasamente sunt libere şi există posibilitatea punerii în posesie pe vechile amplasamente; 2. să se precizeze dacă terenurile au fost preluate de către INCDBH Ştefăneşti Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti; 3. în cazul în care vechile amplasamente nu sunt libere, expertul să stabilească dacă există posibilitatea punerii în posesie pe alte amplasamente şi în caz afirmativ să le identifice, întocmind şi o schiţă în acest sens. Încuviinţează pentru intimaţii Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti şi INCDBH Ştefăneşti administrarea probei cu înscrisuri. Pune în vedere părţilor să depună la dosarul cauzei, în exemplare suficiente, in copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei. Pune în vedere reprezentaţilor intimaţilor Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti şi INCDBH Ştefăneşti, să răspundă la interogatoriu, conform dispoziţiilor art. 222 Cod proc.civ. Desemnează expert în specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de către Biroul Local de Expertize Tehnice, pe d-nul Vlăsceanu Cornel. Stabileşte onorariu de expert, în cuantum de 600 lei, în sarcina petentului G***** M*****. Pune în vedere petentului, prin apărător, să facă dovada achitării onorariului provizoriu, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, după achitarea onorariului. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a se aduce la cunoştinţă numirea în prezenta cauză în calitate de expert, a domnului Vlăsceanu Cornel, după achitarea onorariului. Se citeaza intimata Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agentul procedural al instanţei, precum si petentul Gorgoi Titus. Amână judecata la data de 09.03.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.02.2009
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 09.02.2009 Completul 3, pentru când se vor cita petentul G***** T**** M***** şi intimaţii, I********* D* C******************* P***** B************ Î* H*********** Ş********* – Argeş cu menţiunea de a se aplica ştampila unităţii şi calitatea persoanei care a primit citaţia şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.01.2009.
Admite cererea formulată de către reclamantul G***** M*****, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19.01.2009 Completul 3, pentru când se vor cita petentul G***** T**** M***** şi intimaţii, I********* D* C******************* P***** B************ Î* H*********** Ş********* – Argeş şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş cu copie întâmpinare. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.12.2008.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 15.12.2008 Completul 3, pentru când se vor cita petentul G***** T**** M***** şi intimaţii, I********* D* C******************* P***** B************ Î* H*********** Ş********* – Argeş, cu menţiunea să se aplice ştampila unităţii şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agent procedural. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.11.2008.
Încuviinţează cererea formulată de către reprezentantul Comisiei Locale de Fond Funciar Ştefăneşti, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de cererea precizatoare. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 3.11.2008 Completul 3, pentru când se vor cita petentul G***** T**** M***** şi intimaţii, I********* D* C******************* P***** B************ Î* H*********** Ş********* – Argeş, şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agent procedural şi cu copie precizare. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.09.2008.
Pune în vedere petenţilor, prin apărător, să motiveze cererea de introducere în cauză a pârâtului I********* D* C******************* P***** B************ Î* H*********** Ş********* – Argeş în raport de prev. art. 112 şi urm.Cod proc.civ., precum şi în raport de prev. legii fondului funciar, în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, sub sancţiunea suspendării acestei cererii, în temeiul art. 155 ind.1 Cod proc.civ. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 15.09.2008 Completul 3, pentru când se vor cita petentul G***** T**** M***** şi intimaţii, I********* D* C******************* P***** B************ Î* H*********** Ş********* – Argeş, cu copie acţiune şi cerere modificatoare şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agent procedural. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.06.2008.
Admite cererea formulată de către petentul G***** M***** prin apărător, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 30.06.2008 Completul 3, pentru când se vor cita petentul G***** T**** M***** şi intimaţii, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agent procedural. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2.06.2008.
În temeiul disp.art.156 Cod procedură civilă încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată în scris de petenţi, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2008, pentru ca petenţii să-şi angajeze apărător. Se reia procedura de citare cu părţile, potrivit art.85 cod proc.civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Aprilie 2008