M******* V*****
ReclamantC*** J******** D* P***** B*******
PârâtP******* C****** R******* P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul M******* V***** în contradictoriu cu pârâta CJP Botoşani. Stabileşte că perioada 1981-1989 (inclusiv) constituie timp util la pensie, pentru reclamant. Respinge, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Răchiţi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia. Cud rept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 24.11.2008. Sentinţa civilă nr.1685 din 24.11.2008. C.M.
Având în vedere utilitatea probei cu martori solicitată de reclamant, instanţa o admite,
Consilier juridic Petruşcă Iuliana pentru pârâta CJP Botoşani, solicită acordarea unui termen pentru a face verificări cu privire la fondul cauzei. Amână judecata cauzei la data de 27 octombrie 2008, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se va cita pârâta Primăria comunei Răchiţi, jud. Botoşani.
Respinge excepţia de necompetenţă materială a instanţei. Respinge excepţia de prematuritate a introducerii cererii faţă de pârâta CJP Botoşani. Cu drept de recurs odată cu fondul. Termen :29.09.2008 Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 03.09.2008,
Amână pronunţarea pentru data de 03.09.2008.
instanţa pune în discuţie necesitatea amânării cauzei pentru legala constituire a completului de judecată, întrucât la acest termen de judecată doamnele asistente judiciare au fost convocate de Ministerul Justiţiei pentru susţinerea unei testări psihologice.