Dosar 2900/227/2008 din 14.11.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2900/227/2008
Data dosar:
14.11.2008
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.02.2009 la ora 9:00

    Complet: C6 vechi
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul N**** C******** pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 87 pct. 5 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 2, raportat la art. 76 alin. 1 lit. „c” C.penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C.penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi lit. „b” C.penal.În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei în condiţiile şi cu consecinţele ce decurg din art. 82, 83 şi următoarele C.penal. Face aplicarea art. 71 alin. 5 C.penal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei (av. Oficiu Lavric Adrian) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronuntare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 februarie 2009.

  • Sedinta din data de 07.01.2009 la ora 9:00

    Complet: C6 vechi
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 20.02.2009 . Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.01.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD