Z***** L******** M*****
PetentC******* M*****
IntimatÎn baza art. 278 ind.1 alin. 8 lit. b C.pr.pen., admite plângerea formulată de petentul ZLM împotriva rezoluţiei nr. 4292/P/2007 emisă la data de 03.01.2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, în contradictoriu cu intimatul C.M. Desfiinţează rezoluţia atacată şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru începerea urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 246 C. pen. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 iulie 2008.
În baza art. 306 C. pr. pen amâna pronunţarea la data de 31.07.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi 29.07.2008 în şedinţă publică
Se reia procedura de citare cu intimatul. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de petent. Amână judecarea cauzei la 29.07.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2008
În baza art. 2781 al. 4 Cpp se introduce în cauză şi se citează intimatul. Se citează petentul. Amână judecarea cauzei la 30.06.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2008
Se reia procedura de citare cu petentul. Amână judecarea cauzei la 09.06.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2008
Se reia procedura de citare cu petentul. Ia act că la dosarul cauzei s-a ataşat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti nr. 4292/P/2007. Amână judecarea cauzei la 19.05.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Aprilie 2008