D******* I***
ContestatorS**** E****
IntimatRespinge ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul inculpat D******* I***, împotriva deciziei penale nr. 502 din 13.11.2008, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 9467/236/2007. În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe contestatorul inculpat D******* I*** să plătească 213,2 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu al contestatorului inculpat, în cuantum de 200 lei, urmând să fie plătit din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Definitivă.
Admite cererea de abţinere de la soluţionarea cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. 2915/122/2008 al Tribunalului Giurgiu, formulată de doamnele judecător Ghiţă Oiţa, Lăzureanu Elisabeta şi domnul judecător Istrătescu Achim Cauza va fi soluţionată de completul constituit conform art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 ianuarie 2009.