C**** G*******
ReclamantA**** E****
ReclamantB**** D******
ReclamantB********** D****
ReclamantF******** L******
ReclamantAdmite excepţia lipsei competenţei materiale a tribunalului invocată de petentele Andrei Elena, Neagu Mariana şi Voinescu Veronica Florina. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţi în contradictoriu cu Asociaţia AMPA SA Slobozia în favoarea Judecătoriei Slobozia. În baza art.22 (2) Cod procedură civilă, înaintează dosarul la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Încuviinţează pentru fiecare parte proba cu înscrisuri şi dispune amânarea cauzei în vederea administrării. Acordă termen la data de 15 decembrie 2008 în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru când se vor cita părţile lipsă.
Introduce în cauză, în calitate de pârâtă SC. AMPA SA. Slobozia cu care constată lipsă de procedură la acest termen. Din oficiul, tribunalul dispune întocmirea unei adrese către reclamanţi în sensul de a preciza până la termenul de judecată, dacă mai insistă sau nu în cerere de chemare în judecată, iar în caz afirmativ, să-şi precizeze capetele de cerere, obiectul cererii cu care înţeleg să investească instanţa, intervenientul dacă mai insistă în cererea de chemare în judecată. Ia act că pârâta ASOCIAŢIA „AMPA” PAS Slobozia îşi menţine excepţiile invocate prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională depuse la dosar. Pentru îndeplinirea procedurii de citare şi pentru primirea relaţiilor de la reclamanţi şi intervenient, dispune amânarea cauzei Acordă termen la data de 17 noiembrie 2008 în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru când se vor cita părţile lipsă.