Dosar 2949/254/2008 din 17.11.2008

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2949/254/2008
Data dosar:
17.11.2008
Instanta:
Judecătoria Mangalia
Departament:
Civil
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.03.2009 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Soluţionare

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 30.03.2009 PRONUNŢATĂ ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ AZI 23.03.2009 SENTINŢA CIVILĂ NR.825/C/30.03.2009 Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta M******** A**** G*******, în contradictoriu cu intimatul I.P.J.CONSTANŢA – S.P.R. Constanţa, ca neîntemeiată. Menţine procesul verbal de contravenţie seria CC nr.0646212, emis de intimat la data de 02.11.2008, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.03.2009.

  • Sedinta din data de 16.02.2009 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Încheiere

    Încuviinţează pentru petentă proba cu înscrisuri, reprezentând certificatul de omologare a aparatului radar şi fotografiile radar executate anterior şi ulterior constatării contravenţiei sens în care se va emite adresă. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reprezentantul convenţional al petentei constând în copia procesului verbal de contravenţie seria CC nr.0646211 din 02.11.2008 întocmit de SRP Constanţa şoferului autoturismului Skoda Octavia cu nr. de înmatriculare B – 46 – PJA şi să se precizeze de către intimat dacă la momentul măsurării vitezei aparatul radar avea terminată autotestarea şi semnificaţia datelor imprimate pe planşa foto comunicată la dosar, se va emite adresă. Ia act de renunţarea petentei la audierea martorului propus Teodorescu Florin Andrei. Se va cita intimatul. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 23.03.2009.

  • Sedinta din data de 12.01.2009 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Amânat

    În vederea administrării probei testimoniale încuviinţate petenteişi depunerii la dosar a înscrisurilor încuviinţate ca mijloc de probă

Flux dosar


Actualizare GRPD