G******* G*** C******
RecurentAdmite, în parte, cererea de scutire de la plata amenzilor judiciare formulată de av. Striblea Marius Sebastian. Scuteşte pe av. Striblea Marius Sebastian de plata unei amenzi judiciare de 1000 lei aplicată pentru intervenţia acestuia de a se da cuvântul şi procurorului. Menţine amenda de 1000 lei aplicată pentru limbajul folosit de av. Striblea Marius Sebastian în finalul şedinţei de judecată. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul GENTIMIR GABI-CIPRIAN, împotriva Încheierii din 24 septembrie 2008 dată în dosar nr.4329/333/2008 al Judecătoriei Vaslui, pe care o menţine. Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat . Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 septembrie 2008.
termen pentru a se solicita notele grefierului de la instnţa de fond
termen pentru a studia încheierea prin care s-a menţinut măsura arestăriipreventive şi pregătirii apărării