Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite în parte recursul declarat de reclamantul Centru Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi-CREDIDAN împotriva sentinţei civile nr.178 din 4 aprilie 2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosar nr.2962/112/2006, pe care o modifică parţial, în sensul că dispune publicarea considerentelor şi dispozitivului hotărârii în două ziare de tiraj naţional, pe cheltuiala pârâtei. Menţine restul dispoziţiilor. Respinge ca nefondat recursul pârâtei. Decizia este irevocabilă.
pronunţarea la data de 2 decembrie 2008.
pronunţarea la 27 noiembrie 2008.
pentru a se achita taxa de timbru precum şi pentru a se pronunţa părţile cu privire la calea de atac.
pentru a se putea prezenta avocatul titular al recurentei SC ARD SAT SA.
la cererea recurentei pentru angajare de avocat.