B********* A*******
IntimatAdmite cererea formulată de către Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Suceava. Constată îndeplinită condiţia prev. de art. 123 al. 1 lit. a din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, pentru a se solicita recunoaşterea şi executarea de către Republica Moldova a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 124/2002 emis de Tribunalul Suceava la data de 23.01.2004, în baza sentinţei penale nr. 109 din 22.05.2002 a Tribunalului Suceava, definitivă prin neapelare la data de 11.11.2002, prin care inculpatul Bârlădeanu Anatolie, fiul lui Mihai şi Nina, născut la data de 29.07.1980 în oraşul Soroca, Republica Moldova, cu acelaşi domiciliu, str. Renaşterii nr. 14, cetăţean moldovean, necăsătorit, fără antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 176 din Legea nr. 141/1997 şi art.312 al. 1 Cod penal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu ce va fi avansată din fondurile M.J. către Baroul Suceava. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 martie 2008.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 12.03.2008 PRONUNŢATĂ ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ
Termen 5.03.2008, ora 9 (relaţii Minister ul Justiţiei pentru a se recunpoaste hotărărea condamnatului)