Dosar 299/271/2008 din 15.01.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 299/271/2008
Data dosar:
15.01.2008
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
Judecatoria Oradea
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.04.2009 la ora 09:00

    Complet: Serviciul penal
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, modificată, condamnă pe inculpatul fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare, cu aplic. art. 71, art. 64 lit. a teza II şi lit. b C. penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange. În baza art. 81 C. penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani 6 luni, stabilit conform art. 82 C. penal. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării prev. art. 83 C. penal, care are drept consecinţă revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 4 C. penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Onorariul în sumă de 100 lei pentru apărătorul din oficiu Negru Radu, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei conf. delegaţiei nr. 1471 din 11.03.2008, aflată la dosar. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare şi comunicare.

  • Sedinta din data de 16.04.2009 la ora 09:00

    Complet: P1 penal
  • Încheiere

    amână pronunţarea pentru 23.04.2009

  • Sedinta din data de 05.02.2009 la ora 09:00

    Complet: P1 penal
  • Amânat

    În vederea emiterii unor adrese către Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, pentru a comunica dacă inculpatul se află încarcerat sau arestat în vreunul din penitenciarele sau aresturile din ţară, Pentru emiterea unei adrese către Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanelor Oradea, pentru a comunica domiciliul actual, respectiv reşedinţa inculpatului

  • Sedinta din data de 19.11.2008 la ora 08:30

    Complet: P8 penal
  • Amânat

    Faţă de lipsa de procedură, Faţă de lipsa martorilor, pentru a se cita aceştia cu mandate de aducere cu menţiunea însoţirii în instanţă de un lucrător de poliţie,

  • Sedinta din data de 22.10.2008 la ora 08:30

    Complet: P8 penal
  • Amânat

    Faţă de lipsa martorilor, pentru a se cita aceştia cu mandate de aducere cu menţiunea însoţirii în instanţă de un lucrător de poliţie, Pentru a se emite adresă către SEIP Bihor să ne comunice dacă martorul Crăciun Alexandru figurează sau nu cu schimbări de domiciliu,

  • Sedinta din data de 17.09.2008 la ora 08:30

    Complet: P8 penal
  • Amânat

    Apreciind utile şi concludente cauzei probele testimoniale, în vederea citării martorilor,

  • Sedinta din data de 18.06.2008 la ora 08:30

    Complet: P8 penal
  • Amânat

    Apreciind utile şi concludente cauzei probele testimoniale solicitate de către reprezentantul parchetului, pentru a se reveni cu adresă către SEIP Bihor şi pentru a se cita inculpatul cu mandate de aducere de la ambele adrese,

  • Sedinta din data de 21.05.2008 la ora 08:30

    Complet: P8 penal
  • Amânat

    Faţă de lipsa de procedură existentă în cauză, pentru a se emite adresă la SEIP Bihor şi pentru a se cita inculpatul şi prin afişare la Consiliul Local Oradea,

  • Sedinta din data de 09.04.2008 la ora 08:30

    Complet: P8 penal
  • Amânat

    Având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul pentru a se cita acesta cu mandat de aducere cu menţiunea să fie însoţit în instanţă de un lucrător de poliţie,

  • Sedinta din data de 12.03.2008 la ora 08:30

    Complet: P8 penal
  • Amânat

    Având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul, pentru a se emite adresăcătre SEIP Bihor să ne comunice dacă inculpatul figurează cu schimbări de domiciliu.

Flux dosar


Actualizare GRPD