Dosar 2/233/2007 din 21.01.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2/233/2007
Data dosar:
21.01.2008
Instanta:
Tribunalul Galați
Departament:
Sectie Penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.03.2008 la ora 8:30

    Complet: A3
  • Soluţionare

    Amână pronunţarea la 31.03.2008. Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 1999/14.nov.2007 pronunţată de Judecătoria Galaţi. Desfiinţează în parte s.penală apelată mai sus menţionată şi, în rejudecare, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei penale reţinute în sarcina inculpatului H***** C***** prin actul de sesizare, din infracţiunea prev. de art. 78 al. 1 din OUG nr. 195/2002 în infracţiunea prev. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 şi, în această nouă încadrare condamnă pe inculpatul mai sus menţionat la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere. Menţine modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanţă de judecată şi, în conformitate cu disp. art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform disp. art. 82 C.pen. În temeiul disp. art. 71 al. 5 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi c C. pen. pe durata termenului de încercare de 3 ani mai sus stabilit. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Flux dosar


Actualizare GRPD