P******** F******
Intimat ReclamantG*** A****
Recurent PârâtI** V*****
Recurent PârâtA************ F********* P******
Intimat CreditorG*** A****
PârâtAdmite cererea
Amână pronunţarea la data de 3.11.2011
Amână pronunţarea la data de 27.10.2011
Amână judecarea cauzei la data de 20 octombrie 2011
Amână judecarea cauzei la data de 06 octombrie 2011
pentru a se emite adresă la Biroul de Avocaţi pentru desemnarea unui avocat din oficiu pentru pârâta G*** A****. Se emite adresă pârâtei prin care i se pune în vedere să ia legătura cu apărătorul desemnat în prezenta cauză pentru a-şi pregăti apărarea. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.07.2011.
Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâta G*** A****. Încuviinţează cererea privind asistenţa juridică gratuită urmând a se solicita B.A.Bacău desemnarea unui avocat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.07.2011.
Încuviinţează cererea formulată de pârâtul I** V***** şi pune în vedere acestuia să facă dovada imposibilităţii de prezentare, cu acte medicale. În vederea soluţionării cererii de acordare ajutor public acordă termen la data de 6.07.2011. Amână cauza la data de 07 iulie 2011, pentru când părţile
În vederea soluţionării cererii de acordare ajutor public pune în vedere pîrîtei G*** A**** să depună la dosar următoarele înscrisuri: declaraţie pe proprie răspundere că nu a mai beneficiat de ajutor public în ultimele 12 luni şi că nu realizează venituri, cupoanele de pensie pe lunile martie şi februarie 2011, adeverinţă de rol din care să rezulte bunurile pe care le deţine şi certificat fiscal. Amînă cauza la data de 30.06.2011, pentru cînd părţile au termen în cunoştinţă.
Încuviinţează cererea formulată de către pîrîţi. La cererea pîrîtului I** V***** acordă termen la data de 16.06.2011, pentru cînd părţile au termen în cunoştinţă
Admite acţiunea formulată de reclamanta P******** F****** domiciliată în Vaslui , str. Decebal, bl.374,sc. H, apt.2, jud.Vaslui în contradictoriu cu Gogu V. Aneta domiciliată în Buzău, str 13 Decembrie ,nr.12,jud.Buzău şi Ivu V. Vasile domiciliat în Braşov, str Drumul Cernatului, nr.18, bl.3, scA,apt.8,etaj 2, jud. Braşov. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor , conform expertizei finale Metelescu ,varianta 1 , după cum urmează : Lotul nr.1 se atribuie reclamantei P******** F****** şi se compune din: O casă în valoare de 6807 lei, un grajd în valoare de 598 lei , imobile situate în sat Cucuieţi , com Solonţ, jud.Bacău , 1092 mp curţi construcţii şi arabil situat în pct Acasă în valoare de 1.528,80 lei , cu vecinii : Tucu Vasile , Diaconu Toader, DS , Adam Vladimir , 474 mp teren fânaţ în pct.Peste pârâu în valoare de 483,48 lei , cu vecinii : DE, pârâul Cucuieţi , pădurea Ocolului Silvic pe două părţi , 1665 mp fânaţ la pct.Pîrlita în valoare de 699,30 lei cu vecinii : pârâul Grosu,G*** A****, Rotaru Gheorghe, DE , 980 mp fânaţ în pct. Bâtca în valoare de 411,60 lei , cu vecinii: Ivu C, Timaru Vasile, Tătaru Gheorghe, Ivu C. Gheorghe , Are dreptul al bunuri în valoare de 3.199,88 lei Primeşte bunuri în valoare de 3123 lei Primeşte sultă în valoare de 76,70 lei de la Gogu V. Aneta Lotul nr.2 se atribuie pârâtei G*** A**** şi se compune din: 1.447 mp fânaţ situat la pct.Poiana 1 în valoare de 1.475,94 lei cu vecinii:Istoc Costache, DS, Tataru Gheorghe, pădurea Ocolului Silvic, 861 mp fânaţ în pct Poiana 2, cu vecinii: Leonte T Ion, pârâulCucuieţi, DS Istoc Costache, în valoare de 878,22 lei, 1.665 mp fânaţ în pct Pârlita , în valoare de 699,30 lei cu vecinii:pârâul Grosu, I** V*****, DE, Pruteanu Florica 1200 mp fânaţ, în pct Groapa Arămii , în valoare de 504 lei , cu vecinii :Tătaru Gheorghe, Adam Aneta, moştenitorii Darie Vasile, Moraru, Are dreptul al bunuri în valoare de 3.199,88 lei Primeşte bunuri în valoare de 3557,46 lei Dă sultă numitei Prundeanu V. Florica suma de 76,70 lei Dă sultă în valoare de 280,88 lei numitului I** V***** Lotul nr.3 se atribuie lui I** V***** şi se compune din: 400 mp fânaţ , în pct Poiana 3 în valoare de 408 lei cu vecinii: moştenitorii defunctului Ursache Ion , DC , izlaz comunal , Pruteanu I. Ion , 563 mp arabil în pct Poiana 4 , în valoare de 675 lei cu vecinii: DC, Leonte Ion, Iştoc Costache, I** V***** , 1670 mp fânaţ la pct Pârlita în valoare de 701,40 lei , cu vecinii: G*** A****, pârâul Grosu, Rotaru I. Ion , DE , 2700 mp fânaţ la pct. Piciorul Pârâului , în valoare de 1.134 lei , cu vecinii :Tătaru Gheorghe, Adam Aneta, moştenitorii defunctului Darie Vasile II ,Moraru PT. Primeşte bunuri în valoare de 2919 Are dreptul la bunuri în valoare de 3.199,88 Primeşte sultă în valoare de 280,88 lei de la Gogu V. Aneta. Ia act că nu s-au depus onorariile apărători. În baza art.274 Cod proc civilă obligă pe pârâta G*** A**** către P******** F****** la plata sumei de 248,10 lei reprezentând cotă parte din cheltuielile de judecată , respectiv 1/3 din taxă timbru , timbru judiciar şi onorarii experţi şi către I** V***** la 228,10 lei reprezentând cotă parte din cheltuielile de judecată , respectiv 1/3 din taxă timbru , timbru judiciar şi onorarii experţi . Definitivă . Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 26.01.2010
Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea hotărârii în data de 26.01.2010, ora 15,00.
Dispune efectuarea plăţii de către Biroul local de expertize tehnice judiciare şi contabile a onorariului către expert de specialitate topografie Apetroaie Gheorghiţă din Bacău, str. Vişinului, bl.6,sc.A,ap.13, judeţul Bacău în sumă de 600 lei, după cum urmează : 300 lei plătită cu chitanţa nr. 1812211/1 din data de 17.11.2008 la CEC Bank S.A. Moineşti, deponent fiind P******** F****** şi 300 lei cu chitanţa nr. 1946466/1 din 26.01.2009 deponent fiind Ivu Vasile . Se desemnează expert construcţii Metelescu Maria-Irina ,în înlocuirea dl.expert Axinia Paul, pentru efectuarea expertizei în cauză, către care se emite adresă şi i se pune în vedere să efectueze lucrarea dispusă de instanţă ,cu obiectivele stabilite prin încheierea interlocutorie din 04 februarie 2009. Se înştiinţeazăTribunalul Bacău - Biroul local de expertize tehnice judiciare şi contabile despre depunerea lucrării de expertiză dispuse pentru a se efectua plata onorariului către expert Apetroaie Gheorghiţă, precum şi despre înlocuirea dl.expert Axinia Paul. Se aduce la cunoştinţa dl.expert Axinia Paul a măsurii de înlocuire cu un alt expert. Pune în vedere părţilor să achite diferenţa de 300 lei onorariu expert solicitată de către dl.expert Apetroaie Gheorghiţă . Se citează pârâta G*** A****, celelalte părţi iau cunoştinţă de termen.
Conform art.99 pct.11. din Regulamentul de Ordine Interioara, Intrucat prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii din 20.10.2009, judecator Darie Daniel nu mai functioneaza la instanta,fiind numit inspector judiciar, pe cale de consecinta Completul C-11 s-a desfiintat,cauza fiind repartizata ciclic la C- 7 cu termen de judecata 25.11.2009. Pronunţată în şedinţa publica de la 21 Octombrie 2009.
INSTANŢA În temeiul art. 6 pct.1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat, Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil, Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Moineşti din data de 01.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia soluţionării doar a cauzelor privind măsurile de siguranţă, măsuri preventive, interceptări, percheziţii, ordonanţe preşedinţiale - suspendarea executării silite inclusiv pe calea ordonanţei preşedinţiale, măsuri asiguratorii, asigurarea de dovezi, începând cu data de 2 septembrie 2009, pe durată nedeterminată, aşa cum s-a stabilit prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor acestei instanţe din 01.09.2009. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata motiv pentru care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la 21.10. 2009, ora 8.00, completul C.11, pentru când se citează parata G*** A****, celelalte parti avand cunostinta de termen. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.09.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2009, ora 8,00, pentru când: Reia procedura de citare cu pârâta G*** A****, celelalte părţi având T.c
Amână judecarea cauzei la data de 10.06.2009, ora 8,oo, C-11, pentru când dispune a se reveni cu adrese către cei doi experţi desemnaţi, să depună lucrările de expertiză dispuse în cauză. Dispune citarea pârâtei G*** A****. Ia act că nu sunt alte cereri de formulat. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 27 mai 2009 ,ora 8,oo C-11, pentru când se revine cu adrese către cei doi experţi, desemnaţi, să efectueze lucrările şi să depună rapoartele de expertiză la dosar . Se citează pârâta Gogo Aneta, celelalte părţi având cunoştinţă de termen. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Mai 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 13 mai 2009, ora 8,oo C-11, pentru când se revine cu adrese către experţii desemnaţi, să se deplaseze în teren şi să intocmească rapoartele de expertiză cu precizarea că instanţa a acordat un termen mai lung, in acest sens. Ia act că nu sunt alte cereri de formulat. Pronunţată în şedinţa publicăde la 15 Aprilie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 15.04.2009, ora 8,00, pentru când: Reia procedura de citare cu pârâta G*** A****, celelalte părţi având T.c. Emite adresă d-nului expert Apetroaie Gh. prin care i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat ca expert in această cauză în înlocuirea d-nului expert Dragomirescu Lucian, la cererea acestuia, urmând a efectua şi depune raportul de expertiză dispus de instanţă prin încheierea de şedinţă din 04.02.2009. Emite adresă la Tribunalul Bacău pentru a se aduce la cunoştinţă despre înlocuirea d-nului expert Dragomirescu L. Revine cu adresă la expertul Axinia Paul pentru a depune raportul de expertiză.
Amână judecarea cauzei la data de 18.03.2009, ora 8,oo C-11,pentru când se revine cu adrese către experţii desemnaţi, să întocmească rapoartele de expertiză şi să le depună la dosar, până la termen. Ia act că nu sunt alte cereri de formulat. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Februarie 2009.
Încuviinţează cererea apărătorului pârâtului de amânare a cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 19.1.2009, ora 8,00, pentru când pune în vedere pârâţilor să achite diferenţa de onorarii expert sub sancţiunea art 155 ind 1 CPC. Părţile au termen în cunoştinţă şi vor formula, la termenul următor, obiective la expertiză. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 15.12.2008.
Amână judecarea cauzei la data de 15.12.2008, ora 8,00, pentru când pune în vedere pârâţilor să achite diferenţa de onorarii expert. Pârâţii au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 15.12.2008.
Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2008, ora 8,00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă; Ia act că părţile doresc stingerea litigiului prin încheierea unei tranzacţii; Emite adresă către Biroul local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Bacău pentru înaintarea listei cu experţi topo şi construcţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 6 oct. 2008.