B*** A*****
ReclamantP******* T********
PârâtTRANSFERA DOSARUL PE SECTIA A II-A CIVILĂ.
Incheiere finala dezinvestire din 12.01.2016Se va reveni cu adresă către Arhiva Tribunalului Timiş, pentru a se comunica stadiul procesual în care se află dosarul nr. 3909.1/325/2006 al Judecătoriei Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 24.03.2010, termen pentru când se va cita reclamantul cu menţiunea de a preciza temeiul de drept material al acţiunii şi de a semna şi ştampila pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile depuse în copie la dosar, sub sancţiunea prevăzută de art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.
Se va emite adresă către Arhiva Tribunalului Timiş, pentru a se comunica stadiul procesual în care se află dosarul nr. 3909.1/325/2006 al Judecătoriei Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 10.02.2010, termen pentru când se va cita reclamantul cu menţiunea de a preciza temeiul de drept material al acţiunii şi de a semna şi ştampila pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile depuse în copie la dosar.
Se va emite adresă către Arhiva Judecătoriei Timişoara, pentru acvirarea dosarului nr. 3909.1/325/2006 al Judecătoriei Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 16.12.2009, termen pentru când se va cita reclamantul cu un exemplar al întâmpinării.
Fata de Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timişoara adoptata la data de 31.08.2009, motivat de imposibilitatea asigurării cerinţelor prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, a art. 21 alin. 3 din Constituţia României si a art. 2 alin 3 din Lg. nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor si al procurorilor referitoare la asigurarea unui proces echitabil si imparţial. Avand in vedere si Hotărarea Adunarii Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST din data de 31.08.2009 al personalului auxiliar din justiţie, constata ca se impune amânarea judecaţii cauzei pentru un alt termen de judecata.
Amână judecarea cauzei la data de 26.08.2009, termen pentru când se va cita reclamantul cu un exemplar din înscrisurile depuse la dosar la acest termen şi cu menţiunea de a achita taxa judiciară de 18 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, pentru acţiunea introductivă, sub sancţiunea anulării acţiunii, ca netimbrată.
Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului 3909/325/2006.
Pune în vedere reclamantului să depună în termen de 3 zile, înscrisurile anexate acţiunii, pentru a fi comunicate pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2008, termen dat în cunoştinţă reclamantului şi se va cita pârâta.