Dosar 304/297/2008 din 15.12.2008

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 304/297/2008
Data dosar:
15.12.2008
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.03.2009 la ora 8:30

    Complet: CivRec5
  • Nefondat

    Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P**** C******** C*******, împotriva sentinţei civile nr. 480 din 3 iulie 2008 a Judecătoriei Săveni, pe care o menţine. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică din 31 martie 2009.

  • Sedinta din data de 03.03.2009 la ora 8:30

    Complet: CivRec5
  • Încheiere

    Având în vedere susţinerile apărătorului petentului referitoare la faptul că intimatei Ş****** D*** s-ar fi emis două titluri de proprietate, instanţa constată că în cauză se impune a se face adresă Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii fondului Funciar Botoşani pentru a depune la dosar copia titlului de proprietate emis pe numele Ş****** D*** sau a soţului său, Şologon Ilie, cu privire la suprafaţa de 2,40 ha teren pe raza oraşului Săveni, pentru care există decizie de acţionar, fiind vorba de un teren ce a fost în administrarea SC AGROSAV SA Săveni, pentru care s-a dat H.C.J. nr.359/3.04.1996.

  • Sedinta din data de 03.02.2009 la ora 8:30

    Complet: CivRec5
  • Încheiere

    Văzând că este necesar a se comunica celor trei părţi intimate motivele de recurs formulate de petentul recurent Pancu Cojocaru Costache, instanţa în temeiul art. 291 alin.2 raportat la art. 316 Cod procedură civilă, amână judecata cauzei.

Flux dosar


Actualizare GRPD