A******** V*******
Recurent ReclamantA********** N******** S******* V********* Ş* P***** S******** A**********
IntimatD******* S******* V********* Ş* P***** S******** A********** B****
Recurent PârâtRespinge recursul declarat de D.S.V.S.A. Bihor. Admite recursul declarat de recurentul A******** V*******, modifică în parte sentinţa în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 7.500 lei daune morale în favoarea reclamantului, cu cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 325 lei.
În urma deliberării, asupra cererii formulate de intimata A********** N******** S******* V********* Ş* P***** S******** A********** Bucureşti şi a verificării înscrisurilor dosarului cauzei, constată că acestei părţi nu i s-au comunicat nici unul din exemplarele celor două recursuri formulate în cauză, motiv pentru care apreciază întemeiată cererea de amânare formulată de aceasta în vederea comunicării recursurilor în vederea formulării apărării, ţinând cont şi de cererea de amânare formulată de reprezentanta recurentului reclamant pentru a se pronunţa asupra întâmpinării comunicate la acest termen, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 24 aprilie 2008, camera 46 (fostă 39), ora 9,00, pentru când recurentul reclamant şi recurenta pârâtă cunosc termenul şi se va cita intimata cu câte un exemplar din motivele de recurs. S-a pus în vedere recurentelor ca până în data de 31 martie 2008 să depună la dosar câte un exemplar din motivele de recurs în vederea comunicării acestora cu intimata.