S* S***** E************ S**
CreditorS* C******* A*** 2*** S**
DebitorAdmite acţiunea precizată formulată de către reclamanta SC System Euroconstruct SRL, cu sediul în Piteşti, str. Negru Vodă, bl. P1, sc. A, ap. 9, jud. Argeş în contradictoriu cu pârâta SC Conarhit Alex 2004 SRL, cu sediul în Piteşti, str. Republicii, bl. 6 – IRTA, sc. A, ap. 2, jud. Argeş. Somează pe pârâta-debitoare să plătească reclamantei - creditoare suma de 66.664,15 lei, debit restant, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2039,3 lei cheltuieli de judecată. Cu cerere în anulare în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iulie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul creditoarei prin care solicită acordarea unui termen scurt pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării ca fiind legală întemeiată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.07.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de cerere în anulare odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de debitoarea S.C. CONAHIRT ALEX 2004 S.R.L. prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi angaja apărător ca fiind legală şi temeinică. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.06.2008 pentru când se citează debitoarea. Cu drept de cerere în anulare odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2008.
Reia procedura de citare cu debitoarea S* C******* A*** 2*** S**. Pune în vedere creditoarei, prin mandatar să precizeze sediul principal al pârâtei, sub sancţiunea suspendării prevăzută de disp. art. 1551 C.proc.civ. Dispune citarea debitoarei cu copie cerere de chemare în judecată şi înscrisuri, prin agentul procedural al instanţei, sens în care se desprind filele 25-45 din dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.05.2008. Cu drept de cerere în anulare odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2008.