A******** D* L******************* N****** P*** R*********** C******* V******
Parte vătămatăŢ**** I**
InculpatAdmite cererea de investire cu formulă executorie
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. rap. la art. 10 lit. b indice 1 C.pr.pen. achită pe inculpatul Ţ**** I**, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prev. de art. 215 indice 1 al.1 C.pen. Potrivit dispoziţiilor art. 346 C.pr.pen., admite pretenţiile formulate de către partea civilă şi obligă inculpatul 4.281,14 lei. În baza art. 192 lit c C.pr.pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 500 ron. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 decembrie 2009
Amână judecarea cauzei pentru a acorda posibilitatea inculpatului prin apărător să depunăp la dosarul cauzei dovada achitării diferenţei de onorariu expert,pentru data de 19.11.2009
Dispune repetarea adresei către doamna expert Gorgun Maria,în vederea depunerii la dosarul cauzei a raportului de expertiza contabilă, sub sancţiunea amenzii judiciare în suma de 500 lei. Stabileşte termen de judecată la data de 12.11.2009, pentru când se va comunica raportul de expertiza contabilă şi pentru a acorda posibilitatea reprezentantului inculpatului av.Gâfu Cristian, să depună la dosarul cauzei dovada achitării onorariului provizoriu către doamna expert Gorgun Maria. Părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.10.2009.
Amână judecarea cauzei în vederea efectuării expertizei contabile,pentru data de 15.10.2009.
Dispune efectuarea expertizei contabile de către doamna expert Gorcun Maria. Stabileşte termen de judecată la data de 17.09.2009, pentru când se va depune la dosarul cauzei de către reprezentantul inculpatului av.Gafu Cristian, dovada achitării onorariului provizoriu, în suma de 500 lei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.06.2009.
Stabileşte termen de judecată la data de 25.06.2009, pentru când se va pune în discuţie cererea de înlocuire a expertului, formulată la un termen anterior de către expertul desemnat în cauză, în prezenţa apărătorului inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.06.2009.
Dispune efectuarea expertizei contabile de către doamna expert Vela Mariana. Stabileşte termen de judecată la data de 04.06.2009, pentru când se va depune la dosarul cauzei de către expert raportul de expertiza. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.05.2009.
Dispune efectuarea expertizei contabile de către doamna expert Vela Mariana. Stabileşte termen de judecată la data de 07.05.2009, pentru când se va depune la dosarul cauzei de către reprezentantul inculpatului av.Gafu Cristian, dovada achitării onorariului provizoriu, în suma de 500 lei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.04.2009.
Amânat la data de 09-04-2009 pentru administrare probe .
Proroga discutarea cererii după ce va verifica obiectivele depuse la acest termen. Dispune citarea citarea martorului Chelaru Sorin, cu mandat de aducere ,pentru termenul următor de judecată. Stabileşte termen de judecată la data de 26.03.2009, pentru când se vor cita martorul încuviinţat în vederea audierii acestuia si pentru când se va efectua expertiza contabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.03.2009.
Dispune citarea citarea martorilor Chenaru Sorin şi Isac Titi ,pentru termenul următor de judecată. Stabileşte termen de judecată la data de 12.03.2009, pentru când se vor cita martorii încuviinţaţi în vederea audierii acestora si pentru când se vor depune la dosarul cauzei de către reprezentantul inculpatului av.Gâfu Cristian, obiectivele, pentru a se putea pune în discuţie efectuarea unei expertize contabile la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.02.2009.
Dispune recitarea martorilor Răducanu Ion şi Baroiu Remus ,pentru termenul următor de judecată. Stabileşte termen de judecată la data de 10.02.2009, pentru când se vor cita martorii încuviinţaţi în vederea audierii acestora.
Admite proba tesimonială solicită de părţi, a martorilor Răducanu Ion,Ghenaru Sorin, Baroiu Remus şi Isac Titi, ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă, urmând ca la primul termen de judecată inculpatul să prezinte pe martorul Răducanu Ion, iar partea vătămată, pe martorul Baroiu Remus,în vederea audierii acestora, iar la termenul următor se vor prezenta ceilalţi doi martori încuviinţaţi. Dispune citarea martorilor Răducanu Ion şi Baroiu Remus ,pentru termenul următor de judecată. Instanţa, cu privire la cererea formulată de reprezentantul inculpatului avocat Gâfu Cristian, în vederea efectuării unei expertize contabile, instanţa se va pronunţa după audierea martorilor. Dispune citarea citarea martorilor Răducanu Ion şi Baroiu Remus ,pentru termenul următor de judecată. Stabileşte termen de judecată la data de 13.01.2009, pentru când se vor cita martorii încuviinţaţi în vederea audierii acestora.
Desfiinţeză ordonnaţa de scoatere , de sub urmărire penală din data de 17.03.2008. Reţine cauza spre judecată şi fixează termen de judecată la data de 02.12.2008 .
Amână judecarea cauzei la data de 04.11.2008