Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge plângerea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2008.
În temeiul art.163 C.pr.civ. admite excepţia de litispendenţă. Dispune conexarea dosarului nr. 1234/280/2008 la dosarul nr.3119/280/2008. Se citează petentul şi se comunică acestuia copie de pe întâmpinarea depusă de intimat. Se citează intimatul lipsă. Pentru a se comunica întâmpinarea petentului, Amână judecarea cauzei la data de 10 noiembrie 2008. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2008.
Acordă termen în continuare întrucât pe rolul instanţei se mai află un dosar cu nr.1234/214/2008 cu termen de judecată la data de 6.10.2008, în care se află depuse actele solicitate de instanţă şi în vederea discutării conexării. Amână judecarea cauzei la data de 6 octombrie 2008. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2008.
În baza art.163 C.pr.civ. se conexează dosarul nr.3164/280/2008 la prezenta cauză. Emite adresă către Serviciul Poliţiei Rutiere Argeş, să ne comunice copie şi după fila din registrul de evidenţă a constatărilor privind depăşirea vitezei legale şi altele, din care să rezulte cine a fost operatorul radar, în data respectivă, cu precizarea că petentul a fost înregistrat la poziţia 41, motiv pentru care nu ne-a fost înaintată şi fila solicitată. Se conceptează în calitate de intimat şi citează Serviciul Poliţiei Rutiere Argeş. Se va cita petentul lipsă. Pentru lipsă procedură cu intimatul, Amână judecarea cauzei la 29 septembrie 2008. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 august 2008.