P******** D* P* L**** J********** C********
ApelantA**** T*****
Intimat InculpatC******** A********
Intimat InculpatA*** E***
Intimat InculpatO****** A**
Intimat Parte civilăÎn baza art.379 pct.2 lit.a Cod.proc.pen. Admite, ca fondat, apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CONSTANŢA împotriva sentinţei penale nr.1383/28.09.2007, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr.1320/2006. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând dispune: În baza art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a şi i Cod.pen. cu aplicarea art.99 şi urm. Cod.pen. şi art.74 alin.1 lit.a şi c Cod.pen. şi art.76 lit.d Cod.pen., pentru infracţiunea de furt calificat: Condamnă pe inculpatul A*** E*** la pedeapsa de 3(trei) luni închisoare. În baza art.81 Cod.pen. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului A*** E***. În baza art.110 Cod.pen. Stabileşte termen de încercare de 9(nouă) luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului A*** E*** la care se adaugă un interval de timp de 6(şase) luni. În baza art.359 Cod.proc.pen. Atrage atenţia inculpatului A*** E*** asupra dispoziţiilor art.83 Cod.proc.pen., care prevăd consecinţele ce decurg din săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. Majorează cuantumul pedepselor aplicate inculpatului A**** T***** de la 6(şase) luni închisoare la 1(unu) an închisoare pentru infracţiunea prev. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a şi i Cod.pen. cu aplicarea art.99 şi art.109 Cod.pen., art.74 alin.1 lit.c Cod.pen. şi art.76 alin.1 lit.d Cod.pen.; de la 1(unu) an şi 6(şase) luni închisoare la 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a şi i Cod.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 Cod.pen., art.74 alin.1 lit.c Cod.pen. şi art.76 alin.1 lit.c Cod.pen.; de la 1(unu) an şi 5(cinci) luni închisoare la 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g şi i Cod.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 Cod.pen., art.74 alin.1 lit.c Cod.pen. şi art.76 alin.1 lit.c Cod.pen. şi de la 2(două) luni închisoare la 6(şase) luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art.78 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.13 Cod.pen., art.74 alin.1 lit.c Cod.pen. şi art.76 alin.1 lit.d Cod.pen. În baza art.33 lit.a Cod.pen. şi art.34 lit.b Cod.pen. Contopeşte pedepsele de 1(unu) an închisoare, 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare, 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare şi 6(şase) luni închisoare aplicate inculpatului A**** T***** în pedeapsa cea mai grea; în final, inculpatul A**** T***** execută pedeapsa de 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare. În baza art.71 Cod.pen. Interzice inculpaţilor A**** T*****, C******** A******** şi A*** E*** exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod.pen. În baza art.71 alin.5 Cod.pen. Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate inculpaţilor A*** E*** şi C******** A******** se suspendă şi executarea pedepsei accesorii aplicate acestora. Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare prezentei decizii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.189 Cod.proc.pen. Suma de 450 lei, reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocaţi Marinescu Simona, Cazan Ionuţ şi Baba (Senopol) Eugenia, câte 150 lei, pentru fiecare, se avansează din fondurile M.J. către Baroul Constanţa. În baza art.192 alin.3 Cod.proc.pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2008.