R***** M****
InculpatRespinge excepţia de nulitate absolută a sesizării judecătorului cu soluţionarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, formulată de inculpat, prin apărător ales, av. Adrian Fanu-Moca. În baza art. 159 Cod procedură penală, admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Timiş. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul R***** M****, fiul lui DANIL şi ROZALIA, născut la data de 17.04.1969, CNP *********0435, în com. Lăpuşnicu Mare, jud. Caraş-Severin, cetăţenie română, cu domiciliul în Timişoara, str. Ştiinţei nr. 3, et. 4 ap. 11, jud. Timiş, şi reşedinţa în Timişoara, str. Lidia nr. 72, bl. 77 A, ap. 3, jud. Timiş, necunoscut cu antecedente penale, pe o durată de 30 de zile, de la 08.04.2008 până la 07.05.2008, inclusiv. Respinge ca inadmisibilă cererea de revocare a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat, formulată de către acesta, prin apărător ales. În baza art. 139 alin. 1 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsuri arestării preventive cu o altă măsură preventivă. În baza art. 192 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.04.2008.