B******* R*****
ReclamantI***** - I*******
PârâtIa act că, urmare constatării incompatibilităţii completului de judecată, dosarul a fost reînregistrat sub nr. 2249/98/2009, repartizat din nou aleatoriu, primind termen la 28.09.2009.
Acordă termen în vederea soluţionării cererii de abţinere formulată în cauză.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanta Babuşanu Roxana în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână cauza şi dispune citarea pârâtului cu copie de pe cererea modificatoare formulată de reclamantă. Acordă termen la data de 12 februarie 2009 în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru când se citează pârâtul.
Amână cauza şi dispune citarea reclamantei cu menţiunea dacă mai insistă sau nu în cererea de chemare în judecată în raport de paragraful ultim al acesteia, respectiv faptul că s-a împlinit termenul până la care aceasta îşi putea valorifica dreptul pretins. Acordă termen la data de 29 ianuarie 2009 în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru când se citează părţile.
Acordă termen pentru a se comunica pârâtului cererea de chemare în judecată.
Acordă termen şi dispune a se face adresă la I.P.J. Ialomiţa pentru a comunica dacă reclamanta a adresat o cerere cu privire la acordarea concediului de studii, motivul pentru care această cerere nu a fost aprobată şi dacă alte persoane din carul I.P.J. Ialomiţa au solicitat un astfel de concediu, în caz afirmativ urmând a comunica dacă a fost aprobat.