B******* R*****
ReclamantI***** - I*******
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă . Definitivă . Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Acordă termen pentru ca avocatul reclamantei să depună înscrisuri.
Amână cauza şi dispune revenirea cu adresă ca în precedent cu menţiunea de a ne fi comunicat numele persoanei care nu a înaintat relaţii în vederea sancţionării. Acordă termen la 22 ianuarie 2009, în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru când se va cita pârâtul.
Admite cererea formulată de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa şi dispune comunicarea către acesta a unei copii de pe cererea de chemare în judecată, precum şi a unei copii de pe cererea precizatoare şi completatoare formulate de reclamantă. Pentru ca pârâtul să ia cunoştinţă de conţinutul celor două cereri formulate de reclamantă, precum şi pentru ca acesta să formuleze întâmpinare, dispune amânarea cauzei. De asemenea, dispune întocmirea unei adrese către pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa în sensul de a ne comunica actele care au fost avute în vedere la transferarea petentei la Poliţia Amara. Acordă termen la 11 decembrie 2008, în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru când se vor cita părţile lipsă.