M******** R*****
PetentI************ D* P****** J******* C********* S*****
IntimatSENTINŢA CIVILĂ NR. 604/C DIN 06.03.2009 Respinge plângerea contravenţională a petentului M******** R*****, domiciliat în Constanţa, aleea Garofiţei, nr.9, bl.L61, et.3, ap.11. judeţul Constanţa, împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC nr.0642699 din data de 20.11.2008, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI CONSTANŢA, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2009.
Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de petent. Se va emite adresă către Biroul Român de Metrologie Legală Bucureşti pentru a comunica instanţei dacă la momentul măsurării vitezei cinemometrul aparatelor radar pentru care Biroul Român de Metrologie Legală a eliberat buletinul de verificare metrologică, ia în calcul erorile maxim tolerate cu privire la viteză, prevăzute de art. 3.1.1. lit.b şi c din N.M.L. 021-05/2005, Amână judecarea cauzei la data de 06.03.2009 pentru când se va cita intimatul, petentul având termen în cunoştinţă.