Dosar 3172/115/2008 din 26.11.2008

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3172/115/2008
Data dosar:
26.11.2008
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Secţia a II-a Civilă, de Contencios, Administrativ şi Fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2009 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Soluţionare

    Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL DIRECŢIEI DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR CARAŞ – SEVERIN în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR CARAŞ – SEVERIN. Obligă pârâta la acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, după cum urmează: pentru membrii de sindicat - Albu Ioan Casian, Băncănău Gheorghe Atila, Berzescu Nicolae, Boboescu (Pascu) Petronela Maria, Boboescu Florin, Borlovan Cătălin, Chabbar Nadia Florentina, Chivu (Checicheş) Corina Andreea, Cîrciu Mariana Ionela Dana, Cocar Simona, Drăghicescu Daniela Mărioara, Dumitrică Marian, Haramuz Silviu Cătălin, Imbrescu Emanuel, Iorga Felicia, Manea (Cîrjoi) Sanda, Nătuiu Floriţa Rujiţa, Nătuiu Rodica, Obădău Anamaria, Paidola Nicoleta Monica, Ponta Roxana Cristina, Popescu Gabriel Nicolae, R**** L****, Roată Maria Adela, Stan Violeta, Tantan Ioan, Tout Floarea, Vîrvoni Corina, Vlădia Sorina Mirela, Urieş Tinel – de la data numirii în funcţia publică, până la data de 23.01.2009, iar pentru membrii de sindicat – Amzoi Elena, Bucur Lucian Cornel, Crista Mihai Ştefan, Damian Mircea, Guran Mihaela – de la data numirii în funcţia publică, până la data încetării raporturilor de serviciu, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii drepturilor până la data plăţii efective. Obligă pârâta să înscrie drepturile cuvenite membrilor de sindicat, în carnetele de muncă ale acestora. Respinge, în rest, pretenţiile reclamantului. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.01.2009.

  • Sedinta din data de 19.12.2008 la ora 09:00

    Complet: C5 R - C.ADM.,FISCAL ŞI CONTRAVENŢIONAL
  • Amânat

    Ia act de precizarea formulată de R**** L****, referitoare la faptul că este preşedintele Sindicatului Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Caraş – Severin, iar acţiunea a fost formulată de acest sindicat, în calitate de reclamant. Pune în vedere reprezentantului reclamantului să facă dovada calităţii de funcţionar public pentru toate persoanele indicate în tabelul anexat. Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de reprezentantul reclamantului. Amână judecarea cauzei la data de 23.01.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.12.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD