Dosar 3187/227/2008 din 17.12.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3187/227/2008
Data dosar:
17.12.2008
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2009 la ora 9:00

    Complet: C6 vechi
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul A********* P**** D*****, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală ” prev. şi ped. de art.87 alin. 1 din OUG 195/2002, la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare, cu aplicarea art. 74 si 76 lit. „d” Cod penal. În temeiul art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei în condiţiile şi cu consecinţele art.82 şi următoarele Cod penal . Obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare avansate din fondurile Ministerului Justitiei din care 200 lei reprezintă onorariu pentru avocat oficiu Călina Ramona Lucia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.01.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD