Dosar 321/325/2008 din 10.01.2008

distrugerea şi semnalizarea falsă (art. 276 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 321/325/2008
Data dosar:
10.01.2008
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
distrugerea şi semnalizarea falsă (art. 276 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.09.2008 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Soluţionare

    În baza art. 276 al. 1 şi 4 C.p., cu aplic. art. 76 lit. d C.p., raportat. la art. 74 lit. a, c C.p., condamnă inculpatul Z.S.V. la o pedeapsa de : - 8 (opt) luni închisoare, pentru comiterea infractiunii de « distrugere şi semnalizare falsă » ; În temeiul art. 71 C. p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b C. p. În baza art. 81 C.p., art. 82 C.p. şi art. 71 al. 5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 ( opt) luni. În baza art. 359 C.p. p., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.p. şi art. 84 C. p., în sensul că neexecutarea obligaţiilor civile sau săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară. În baza art. 14 al.3 lit.b şi art. 346 al.1 C.p.p., raportat la art. 999 C.civ. şi 1000 al.3 C.civ., obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "A" SRL la plata către partea civilă a sumei de 9.059,506 lei, reprezentând daune materiale şi la plata dobânzii legale aferente sumei, până la data plăţii efective. Constată că repararea pejudiciului este garantată de asigurător şi obligă acest asigurator alături de inculpat şi partea responsabilă civilmente SC "A" SRL, astfel cum au fost obligaţi în solidar la plata sumei mai sus arătate către partea civilă, în limitele legale şi contractuale. În baza art.163 C.p.p., respinge cererea formulată privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei datorate. În baza art. 349 C.p.p. şi art.191 al.1 şi 3 C.p.p., obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "A" SRL la plata sumei de 360 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli judiciare. Cu apel in 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu celelalte părţi.

  • Sedinta din data de 09.07.2008 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amânat

    Amana cauza pentru a se reveni cu adresa la SNCF CFR SA pentru a comunica daca aparatele cu care s-a facut revizia tehnica sunt atestate metrologic.

  • Sedinta din data de 16.06.2008 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amânat

    Revenirea cu adresă la partea civilă pentru a comunica care instalaţii de cale ferată au fost distruse, degradate sau aduse în stare de nefuncţionare şi dacă prin aceastea s-ar fi pus în pericol siguranţa de transport pe calea ferată, dacă instalaţiile de semnalizare erau în stare de funcţionare şi când a fost efectuată ultima revizie tehnică a acestora, anterior producerii accidentului.

  • Sedinta din data de 19.05.2008 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amânat

    Prorogă în continuare pronunţarea cu privire la cererea de instituire a sechestrului asigurător formulată de partea civilă. Acordă termen pentru audierea martorilor propuşi prin rechiztoriu, emiterea unei adrese cu privire la montarea semnalelor acustice şi luminoase şi pentru a se formula obiective la expertiza solicitată de avocatul inculpatului.

  • Sedinta din data de 05.05.2008 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amânat

    S-a încuviinţat cererea de amânare a avocatului părţii responsabile civilmente. Revenirea cu adresă la partea responsabilă civilmente.

  • Sedinta din data de 07.04.2008 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amânat

    S-a admis cererea de amânare formulată de partea responsabilă civilmente, pentru angajarea unui avocat. Emiterea unei adrese către asigurător pentru a comunica înscrisurile la care face referire în notele de şedinţă depuse la dosar.

  • Sedinta din data de 10.03.2008 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amânat

    Citarea părţi civile la sediul central, citarea asigurătorului, citarea societăţii la care este angajat inculpatul şi emiterii unei adrese către aceasta din urmă cu privire la faptul dacă inculpatul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în momentul săvârşirii faptei.

  • Sedinta din data de 11.02.2008 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amânat

    S-a încuviinţat cererea de amânare a inculpatului, în vederea angajarăă unui avocat ales.

Flux dosar


Actualizare GRPD