C**** C******
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul C.C., fără antecedente penale, judecat în stare de libertate, la o pedeapsă de : 3 ( trei ) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de : 3 ( trei ) ani pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului. În baza art. 293 alin. 1 C.p., condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de : 3 ( trei ) ani pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În temeiul art. 33 lit. a raportat la 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ( trei ) ani închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II - a, b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 861 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 862 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de 5 ( cinci ) ani. În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, obligă inculpatul să se supună urmatoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte în datele de : 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, 15 decembrie ale fiecărui an, la Serviciile de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 863 alin. 3 lit. d Cod penal, pe durata termenului de încercare, impune inculpatului obligaţia de a nu conduce vehicule. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. art. 863 alin. 2 Cod penal, un exemplar al prezentei sentinţe se va comunica Serviciilor de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal, raportat la art. 83 şi art. 84 Cod penal. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică din data de 4 noiembrie 2008.
Amanare de pronuntare.
In deliberare asupra cauzei penale de faţă, constată că este necesara, in baza art.344 al.1 C.p.p, redeschiderea dezbaterilor în vederea punerii în discuţie a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infractiunea prev.de art. 293 al. 1 C.p., art. 85 alin.1 din OUG 195/2002 si art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 în infractiunea prev.de art. 293 al. 1 C.p., art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 si art. 89 alin.1 din OUG 195/2002.
Amanare de pronuntare.
Se vor cita martorii din rechizitoriu.
Se vor cita martorii din rechizitoriu.
In baza art.6 C.p.p., va admite, apreciind ca fiind intemeiata, cererea formulata de catre inculpat, in vederea angajarii unui apărător si pregatirii apararii.