Ş***** Ş*****
InculpatDosar nr. 3238/327/2008 HOT Sentinţa penală nr. /13.10.25008 În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a şi c – 76 C.p., condamnă pe inculpatul Ş***** Ş*****, fiul lui Timofte şi Gherghina, născut la data de 29.09.1956, în loc. Beştepe, jud. Tulcea, domiciliat în com. Beştepe, jud. Tulcea, la 10 luni închisoare. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare stabilit în conformitate cu disp. art. 82 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. cu privire la revocarea suspendării condiţionate. Obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din 13.10.2008. Preşedinte, Simona Gheorghe
Amână pronunţarea la 13.10.2008.
Amana cauza la data de 06.10.2008 pentru audierea martorului.