P******* Ş***** C******
Apelant InculpatZ***** M******
Intimat Parte vătămatăAdmite apelul declarat de inculpatul Popovici Ştefan Ciprian, împotriva sentinţei penale nr. 541 din 06 martie 2008 a Judecătoriei Botoşani. Desfiinţează, în parte, sentinţa, descontopeşte pedepsele contopite prin sentinţa apelată şi le repune în individualitatea lor. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, de la 3 ani şi 2 luni închisoare la 2 ani închisoare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c şi 76 lit. c Cod penal. Menţine aplicarea dispoziţiilor art. 85 Cod penal. Contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 189 din 06.03.2006 a Judecătoriei Hîrlău, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare. Menţine aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a teza II, b Cod penal . În temeiul art. 81, 82 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe timp de 4 ani, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. Face în cauză aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cheltuielile judiciare din apel rămân la stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul-apelant Popovici Ştefan-Ciprian şi de la comunicare pentru partea vătămată-intimată Zvîncă Mihaela. Pronunţată în şedinţa publică din 03 iulie 2008.
Având în vedere că, deşi potrivit prevederilor art. 171 alin. 3 Cod procedură penală, inculpatului-apelant i s-a desemnat un apărător din oficiu care să-i asigure asistenţă juridică, acesta a insistat a se amâna judecarea cauzei, întrucât doreşte să-şi angajeze avocat, instanţa apreciază întemeiată cererea formulată, o va admite şi,