R******* R*****
Intimat InculpatE***** B****
Intimat Parte civilăS******* E****
Intimat Parte civilăR******* R*****
InculpatRespins ca nefondat apelul Parchetului.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Oradea din 31 august 2009, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor şi cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, s-a amânat soluţionarea cauzei pentru data de 06.10.2009.
Faţă de cererea de amînare formulată de avocatul ales al inculpatului.
Lipsa de procedură cu inculpatul R******* R*****.
În vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru data de 23 septembrie 2008. Admite apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Respinge ca neîntemeiată cererea de rejudecare după extrădare.
Faţă de lipsa de procedură cu inculpatul intimat R******* R***** precum şi faţă de lipsa av Tiba Mircea.
pt. a se cita părţile civile intimate
FAŢĂ DE CEREREA DE AMÂNARE ÎN VEDEREA PREGĂTIRII APĂRĂRII