B******* M***** B*****
PetentI** V*****
Parte civilă AGENT CONST.RESPINGE PLÂNGEREA.
Amână judecarea cauzei pt data de 16.02.2009, pentru când: Încuviinţează, probele solicitate de către petent prin apărător, respectiv cu înscrisuri şi doi martori, potrivit dispoziţiilor art.167 al.1 Cod procedură civilă şi pune în vedere petentului să depună în termen procedural listă cu adresa martorilor pentru a fi citaţi în cauză sau să asigure prezenţa acestora pentru termenul următor, sub sancţiunea decăderii din probă.
Amână cauza la data de 19 ianuarie 2009.
Amână cauza la data de 15 decembrie 2008.
Amână cauza la data de 10 noiembrie 2008, pentru când: - se va cita petentul cu duplicat de pe întâmpinarea formulată în cauză şi cu menţiunea de a răspunde la excepţia tardivităţii invocată de organul constatator - se va cita organul constatator cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei copie lizibilă de pe procesul verbal contestat, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art.155 ind.1 Cod procedură civilă,