J****** A****
ReclamantC*** D* P***** A M********** B********
PârâtAdmite cererea, astfel cum a fost precizată şi restrânsă. Obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare, prin care să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului, în baza OUG nr.4/2005, retroactiv, începând cu data de 01.09.2005, prin luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare cuprinse în adeverinţele nr.2442 şi nr.2444 emise la data de 30.05.2008 de ISPE. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2009.
Pentru a se cita reclamantul cu menţiunea de a preciza în scris, dacă înţelege să conteste decizia de recuperare debit din 15.04.2009, la care face referire în cererea precizatoare, iar în caz afirmativ să indice erorile concrete săvârşite de pârâtă la stabilirea drepturilor sale de pensie prin această decizie
Amâna cauza şi acordă termen cu acordul părţilor la data de 16.06.2009 Complet 4 ora 8.30 camera 226 pentru când se va cita reclamantul cu un exemplar al înscrisurilor depuse de pârâtă şi cu menţiunea de a preciza în scris, erorile concrete săvârşite de pârâtă la stabilirea drepturilor sale de pensie. Dată în şedinţă publică azi 21.04.2009