Dosar 3286/324/2008 din 25.09.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.86 alin.1,art.291 Cp


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3286/324/2008
Data dosar:
25.09.2008
Instanta:
Judecătoria Tecuci
Departament:
Mixt
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.86 alin.1,art.291 Cp
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2008 la ora 8:00

    Complet: C5P - FN
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul N I la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 Rep. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 291 teza I din codul penal. Conform art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b din codul penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită la 2 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b din codul penal pe durata prevăzută de art. 71 cod penal. Conform art. 81, 82 şi 71 alin. 5 din codul penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii, aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă, pe durata termenului de încercare de 4 ani. Conform art. 359 din codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din codul penal privind condiţiile revocării suspendării condiţionate. Conform art. 445 din codul de procedură penală anulează, ca fiind false, cartea de identitate seria 349110-DA şi permisul de conducere seria CCnr.563344, ambele emise pe numele N I. Onorariul apărătorului din oficiu NEGOIŢĂ TOMA ( delegaţia nr. 1376/05.10.2008 ) în sumă de 200,00 lei va fi achitat la BA Tecuci din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 280,00 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 200,00 lei reprezintă onorariu apărător oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.10.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD