D***** E****
ReclamantS* R***** S* P*** R*********** L**** N**** V*****
Pârât18.11.2008 Din lipsă de timp pt deliberare, amână pronunţarea la 20.11.2008 20.11.2008 Admite in parte acţiunea formulată de reclamanta D***** E****, în contradictoriu cu pârâta S.C. Romlag S.A. Braşov. Obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 3543 lei, cu titlu de drepturi salariale restante. Obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
La solicitarea expresă a părţilor amână judecarea cauzei la data de 18.11.2008, sala T1, ora 10.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dispune revenirea cu adresă către expert, cu solicitarea de a finaliza şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză dispus a fi efectuat în cauză, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare conform art. 108 ind. 1 pct. 2 lit. c Cod procedură civilă. Dispune emiterea de adresă către Biroul Local de cu solicitarea, de a face toate demersurile necesare pentru ca expertul numit, să întocmească şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză.
Amână judecarea cauzei la data de 21.10.2008, sala T1, ora 10.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dispune revenirea cu adresă către expert, cu solicitarea de a finaliza şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză dispus a fi efectuat în cauză. Dispune emiterea de adresă către Biroul Local de cu solicitarea, de a face toate demersurile necesare pentru ca expertul numit, să întocmească şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză. Menţine dispoziţiile Încheierii anterioare, referitoare la dovada achitării onorariului stabilit în sarcina ambelor părţi.
Lipsă raport expertiză
Imposibilitate constiotuire complet
Pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată,datorită lipsei asistenţilor judiciari din instanţă.
EFECTUARE RAPORT EXPERTIZĂ.
amânat în vederea soluţionării cererilor de abţinere formulate în cauză