G***** V* V***** z** N*********
InculpatG**** I***
Parte civilăS******* M******** S****** M********
Parte civilăS******* J******* D* U****** "** C**** O***** B*** M***
Parte civilăŞ**** I* A****
Parte civilăs.p. 560/27.10.2009- condamnă pe inculpatul GRIGOR VASILE , pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, 175 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare cu interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În baza art. 83 Cod penal revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 557 din 04.12.2003 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 379 din 03.06.2004 a Curţii de Apel Cluj, pedeapsă pe care o cumulează cu cea stabilită prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare cu interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. Cu consecinţele prev. de art. 71, 64 lit. a teza a II –a şi b C.penal. În temeiul art. 350 C.pr.penală menţine starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată acestuia reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 16.06.2008, la zi. Obligă inc. să plătească părţilor civile Iura Doina şi Şteţi Anuţa 4,250 lei despăgubiri materiale şi 60.000 lei daune morale; respinge restul pretenţiilor formulate de acestea. Spitalului mun. Sighetu M. suma de 552,19 lei chelt. de spitalizare şi Spitalului jud. Baia Mare suma de 3.685,43 lei chelt. de spitalizare. Obligă inc. să plătească părţilor civile Iura Doina şi Şteţi Anuţa 4.276 lei cheltuieli judiciare din care 2.800 lei onorariu avocat. Obligă pe inc. la 4.164 lei chelt. judiciare statului.
în vederea deliberării, s-a amânat pronunţarea pentru data de 27.10.2009
cauza a fost amânată la 20.10.2009 pentru efectuarea unei expertize medico-legale; totodată, la acest termen s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului pt. următoarele 60 de zile
încheierea din 24.07.2009 - constată legalitatea şi teminicia măsurii arestării preventive, măsură pe care o menţine pentru următoarele 60 de zile; încheierea din 24.07.2009 - respinge cererea de liberare sub control judiciar
cauza a fost amanata la 1.09.2009 pentru lipsa inculpatului şi a dosarului cauzei, care se afla la CA Cluj şi pentru lipsa raspunsului solicitat de la SML Baia Mare; s-a fixat termen intermediar pentru verificarea legalitatii arestarii preventive a inculpatului la 24.07.2009 ora 10
Având în vedee lipsa completării la raportul de expertiză medico-legală, reţinând şi poziţia exprimată de reprezentanta parchetului şi de apărătorii părţilor amână cauza la data de 21.07.2009. Inch.din 25.06.2009 Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat şi constată din oficiu legalitatea şi temeinica măsurii arestării preventive menţinând-o pentru următoarele 60 de zile.
cauza a fost amânată la 25.06.2009 pentru completarea raportului de expertiză medico-legală, completare sosită la dosar anterior acestui termen de judecată
cauza a fost amânată la 9.06.2009 pentru lipsa completării raportului de expertiză medico-legală; totodată la acest termen s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului pt. următoarele 60 de zile
cauza a fost amânată la 12.05.2009 pentru lipsa completării la raportul de expertiză medico-legală
cauza a fost amânată la 14.04.2009 pentru lipsa completării la raportul de expertiză medico-legală. Totodată la acest termen s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului pentru următoarele 60 de zile
cauza a fost amânată la 17.03.2009 pentru administrarea în continuare a probaţiunii
cauza a fost amânată la 17.02.2009 pentru citarea martorului lipsă propus în apărare de inculpat, pentru citarea a 2 martori încuviinţaţi de p.civile şi pentru a se reveni cu adresă la S.M.L. Baia Mare; totodată, la acest termen s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului pentru următoarele 60 de zile
cauza a fost amânată la 20.01.2009 în vederea administrării probaţiunii; totodată, la acest termen s-a menţinut arestarea preventivă a inc. pentru următoarele 60 de zile
cauza a fost amânată la 16.12.2008 pentru completarea probaţiunii; totodată, la acest termen s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului pt. următoarele 60 de zile
cauza a fost amânată la 18.11.2008 pentru completarea probaţiunii şi pentru lipsa raportului de expertiză medico-legală încuviinţat
cauza a fost amânată la 21.10.2008 pentru administrare de probe;totodată, la acest termen s-a menţinut arestarea preventivă a inc. pentru următoarele 60 de zile
cauza a fost amânată la 23.09.2008 pentru administrarea probatoriului
Prin Încheierea penală din 28.07.2008 : În temeiul art. 160 lit. b rap. la art. 300 ind. 1 C. pr. penală constată din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului GRIGOR VASILE, arestat preventiv, aflat în Arestul IPJ Maramureş, trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi în consecinţă menţine arestarea preventivă a acestuia. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.