P**** N******
PetentI*** C******** B***** P******* R******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul P**** N******, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. CONSTANŢA-BIROUL POLIŢIEI RUTIERE, având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC numărul 0395090 din data de 11.07.2008. Înlocuieşte sancţiunea aplicată, aceea a amenzii în cuantum de 2000 de lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 3 din H.G. 1.777/2004 şi sancţionată de art. 6 litera a, din acelaşi act normativ, cu aceea a avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat, cu privire la reţinerea contravenţiei prevăzute de art. 147 pct. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi sancţionate de art. 101 alin. (1) pct. (18) din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale.
Având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la data de 25.09.2008. Cu recurs odată cu fondul.