M***** I**
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.74 lit.a şi b cod penal- art.76 cod penal, condamnă pe inculpatul M***** I**, CNP: *********4240, fiul lui Neculai si Sevastina, născut la 12.04.1955 în loc.Hamcearca, jud. Tulcea, cu domiciliul în mun.Tulcea, str.Aleea Ciocarliei, nr.4, bl.Z3, sc.A, ap.19, jud. Tulcea, la 6 luni închisoare. În baza art.71 cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a (teza a IIa) şi b cod penal. În baza art.81 cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în conformitate cu disp.art.82 cod penal. În baza art.71 alin.5 cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 cod penal cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Obligă inculpatul la plata sumei de 160 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 28 noiembrie 2008.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 28.11.2008
termen la 21.11.2008 pentru audierea martorilor.
termen în vederea angajării unui apărător de către inculpat