M****** S*** S**
ReclamantI************* "** S**
ReclamantS* E******** S*
PârâtE*** D********** M******* S*
PârâtC**** T************* S*
PârâtRespinge acţiunea ca rămasă fără obiect. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.04.2009.
Constatând că, procedura de citare a pârâtei FISE ELECTRICA SERV SA, nu a fost îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor legale, Şi cum potrivit art. 85 C.pr.civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune astfel, văzând şi dispoziţiile art. 107 C. pr. civ. care prevede că preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că părţile nu au fost citate cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii, Urmează să amâne judecarea cauzei şi să dispună citarea acesteia la sediul indicat în HG nr 74/2005