Dosar 3446/280/2008 din 09.04.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3446/280/2008
Data dosar:
09.04.2008
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.09.2008 la ora 12:00

    Complet: C7-Joi
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul B. M., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicată cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 49/2006. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 3 ani conform art. 82 C.p.. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p.. În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpat să achite suma de 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.09.2008.

  • Sedinta din data de 10.07.2008 la ora 12:00

    Complet: C7-Joi
  • Încheiere

    Se citează martorii din acte cu mandat de aducere cu avertisment de amenda in suma de 300 lei in caz de neprezentare. Amână judecarea cauzei la 18.09.2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iulie 2008.

  • Sedinta din data de 12.06.2008 la ora 12:00

    Complet: C7-Joi
  • Încheiere

    Admite proba cu înscrisuri in circumstanţiere pentru inculpat. Se emite adresa pentru actualizarea fisei de cazier judiciar a inculpatului. Se citează martorii din rechizitoriu. Amână judecarea cauzei la 10.07.2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2008.

  • Sedinta din data de 15.05.2008 la ora 12:00

    Complet: C7-Joi
  • Încheiere

    Constata aplicabilitatea dispozitiilor art. 291 C.pr.pen, in sensul necesitatii amanarii cauzei, pentru lipsa de procedura cu inculpatul, pentru care nu s-a restituit dovada de citare pentru acest termen. Se citeaza inculpatul. Se emite adresa catre Baroul Arges pentru desemnarea unui aparator din oficiu pentru inculpat, in baza art. 171 alin. 3 C.p.p. Amână judecarea cauzei la 12.06.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD