S* "***** I************ - N******* R*********** D* N******** O******** C*********
PetentG**** F********* N****
IntimatRespinge plângerea contravenţională ca neîntemeiată.Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.Cu recurs în 15 zile de la comunicare
Amână judecarea cauzei la 02.02.2009,ora 8,30Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că citaţia a fost înmânată intimatei pe data de 07.01.2009. În raport de dispoziţiile art. 89 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora citaţia, sub sancţiunea nulităţii se înmânează părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată precum şi cele art. art. 101 Cod procedură civilă potrivit cărora termenele se calculează pe zile libere, instanţa apreciază că procedura de citare a intimatei este viciată. Faţă de lipsa părţilor,prin reprezentanţii legali la strigarea cauzei, în temeiul art. 107 Cod procedură civilă, instanţa va dispune amânarea judecării cauzei în vederea citării părţii în conformitate cu dispoziţiile legale a intimatei G**** F********* N****, iar faţă de petentă se constată îndeplinite condiţiile prev. de art.153 Cod procedură civilă, Faţă de aceste considerente,
ACORDA TERMEN
ACORDA TERMEN
Pentru a se comunica motivele invocate de petent către intimată şi a se repeta procedura de citare cu intimata acordă termen la data de 25.11.2008 ora 8,3o.