Dosar 3451/86/2008 din 30.05.2008

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3451/86/2008
Data dosar:
30.05.2008
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.07.2008 la ora 9:00

    Complet: C2 F Cont old
  • Soluţionare

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al oraşului Frasin. Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată. Obliga pârâtul Oraşul Frasin-prin primar să acorde şi să plătească reclamanţilor Bâtă Constantin, Brădăţan Laurenţia Mihaela, Buiciuc Tiberiu, Ciornei Dumitru, Furnica Loredana, Hulubei Ovidiu, Lupaşcu Tatiana, Manoliu Mărioara, Nacu Stela, Romaniuc Violeta Daniela, Rusu Adriana, Sahlean Rahila, Tanu Dorina şi Zişca Renate, drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% lunar calculat la salariul de bază, începând cu data de 28.05.2005 şi până la 29.07.2008, data pronunţării prezentei sentinţe, proporţional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge capătul de cerere privind plata indemnizaţiei de dispozitiv în continuare, ca nefondat. Respinge cererea faţă de Consiliul local al oraşului Frasin, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 22.07.2008 la ora 9:00

    Complet: C2 F Cont old
  • Încheiere

    Amână pronunţarea asupra cererii având ca obiect Legea nr.188/1999 formulată de reclamanţii Bâtă Constantin, Brădăţan Laurenţia Mihaela, Buiciuc Tiberiu, Ciornei Dumitru, Furnica Loredana, Hulubei Ovidiu, Lupaşcu Tatiana, Manoliu Mărioara, Nacu Stela, Romaniuc Violeta Daniela, Rusu Adriana, Sahlean Rahila, Tanu Dorina, Zişca Renate pentru data de 29 iulie 2008. Disjunge cererea privind pe reclamanţii Balan Silvestru Florin, Badaţan Ioan Dan, Drelciuc Gavril, Gemănar I. Gavril, Humeniuc Vasile, Iremciuc Vasile, Irimescu Jan, Lehaci Elena Smaranda, Lehaci Vasilica, Marcu Mihai, Neacşu Alina, Nergheş Mihai, Nuţescu Ioan, Petrovan Gheorghe, Popovici Gavril, Sahlean Aurel Gavril, Sahlean Gavril Florin, Tanul Elena, Vanzo Robert, Berar Carmen Alexandra, Şerbuliac Margareta, Navala Daniela, Ciosnar Daniel, Gemănaru Vasile, Marian Marius, Petrovan Paul, Preutescu Vasile, Prundeanu Mihai, Siloche Mihai, Turenschi Dorina Sînziana, Venin Mihai, Venin Vasile Se vor face copii după cererea introductivă şi filele 145, 146 dosar şi se vor înainta serviciului registratură în vederea formării unui nou dosar cu termen la data de 11 septembrie 2008.

  • Sedinta din data de 01.07.2008 la ora 9:00

    Complet: C2 F Cont old
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD