M**** Ş***** - d** a*** l* a** D**** V*****
ReclamantS*** P***** S*** - B********
PârâtAdmite în parte cdererea. Obligă pârâta către reclamant la plata c/val. ajutorului material reprez. aprovizionare toamnă-iarnă începând cu anul 2005 cuvenit recl. proporţional cu timpul lucrat şi gaze în cuantum de 550 lei şi ajutorul material egal cu c.val. unei cote de gaze naturale pe aceeaşi periioadă în cuantum de 2700 lei, precum şi dobânda aferentă la data plăţii efective pentru sumele menţionate. Respinge capetele de cerere privind acordarea primei de Paşti şi Crăciun, precum şi a diferenţelor dintre sumele acordate ca plăţi compensatorii şi cele cuvenite conform Planului social încheiat pe anul 2005. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată datorită lipsei asistenţilor judiciari, aflaţi în concediu de odihnă, în conformitate cu hotărârile Colegiului de conducere din data de 12 mai 2010, respectiv 17 iunie 2010, pentru păstrarea ordinii stabilite de acesta cu privire la repartizarea aleatorie a cauzelor şi a principiului continuităţii soluţionării acestora, reglementat de dispoziţiile art.95 şi următoarele din R.O.I., urmează a acorda termen la data de 20 septembrie 2010- C2-AS-LM , în cunoştinţa părţilor .
Acordă termen pt a se face dovada achitării dif. onorariu expert
Pentru achitarea diferenţei onorariului pentru expert.
Amână cauza pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Admite cererea expertului privind suplimementarea onorariului cu suma de 724 lei şi pune în vedere pârâtei prin avocat să facă dovada comnsemnării acestuia.
Amana cauza pentru lipsa raportului de expertiză.
Amana cauza pentru efectuarea raportului de expertiză. Pune în vedere pârâtei să comunice expertului documentele necesare întocmirii lucrării, sub sancţiunea amendării conducerii societăţii. Se revine cu adresă la expert.
Admite cererea expertului şi amână cauza pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză. Se revine cu adresă la expert, cu atenţionarea acestuia de a înainta lucrarea, caz contrar va fi amendat.
respinge cererea de reexaminare, formulată de expertul Mihăescu Luminiţa irevocabilă.
Dispune înlocuirea expertului Mihăescu Luminiţa, cu expertul aflat la poziţia nr.23 din listă, respectiv Dragomir Mihail. Se emite adresă către expert şi BETC Ialomiţa, prin care vor fi încunoştinţaţi cu privire la numire şi înlocuire. Cu privire la cererea de reexaminare formulată de expertul Mihăescu Luiminiţa, instanţa se va pronunţa în camera de consiliu.
Amână cauza pentrru lipsa raportului de expertiză. Dispune amendarea expertului cu suma de 500 lei, în temeiul art. 108 pct. 2 Cod procedură civilă. Se revine la expert cu menţiunea de a depune în termen lucrarea, caz contrar va fi din nou amendat.
Amână cauza pentru efectuarea expertizei.
Admite cererea expertului Cuturela Nicolae. Dispune înlocuirea lui cu expertul aflat la poziţia nr. 24, respectiv Mihăescu Luminiţa. SE emit adrese către expert, BLETC Ialomiţa prin care se va face cunoscut acest aspect.
Respinge excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtă. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune va fi unită cu fondul cauzei. Amână judecarea cauzei pentru depunerea lucrării de expertiză şi pentru ca pârâta să facă dovada consemnării onorariului de expert, dispune adrese în acest sens, cu menţiunea pentru pârâtă că administratorul societăţii va fi amendat în cazul care nu v-a face dovada consemnării onorariului.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor şi acordă termen pentru imposibilitatea prezentării.
Acordă termen pentru imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată.
Scoate cauza de pe rol şi o înaintează la CAB pt soluţionarea recursului.
Respinge ca inadmisibilă cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale. Prorogă pronunţarea pe excepţia necompetenţei.
Acordă termen pt ca recl să formuleze apărărim pe exc.
Acordă termen pt primirea listei cu experţi.
Acordă termen pentru imposibilitatea prezentării apărătorului pârâtei.
Respinge excepţiile invocate de pârâta S.C. Petrom S.A. Bucureşti cu privire la prescrierea dreptului la acţiune şi lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor. Fixează termen la 24 februarie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2009.
Acordă termen pentru ca recl. să ia cunoştinţă de întâmpinare.