A**** V******
ContestatorV***** D******
IntimatConstată perimată contestaţia la executare formulată de contestatoarea A**** V****** , în contradictoriu cu intimatul V***** D****** .Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.09.2010.
În baza disp. art. 242 alin.1, pct.2 Cod proc civilă, suspendă judecata cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.06.2008.
Reia procedura de citare cu intimatul V***** D******. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.06.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Mai 2008
Citează intimatul în condiţiile art.85 rap. la art.107 Cod proced. civilă. Emite adresă către BEJ Bucescu Emanoil cu menţiunea de a înainta la dosarul cauzei, dosarul de executare nr. 1228/2005, în copii certificate, în condiţiile art.402 alin.1 Cod proced. civ. Pune în vedere contestatoarei prin apărător să achite cauţiunea în cuantum de 7000 lei în condiţiile prev. de art. 723 Cod proc civilă. Desprinde filele 9-12 din dosar reprezentând al doilea exemplar de pe acţiune şi înscrisurile ataşate acesteia în vederea comunicării acestora odată cu citaţia intimatului. Amână judecarea cauzei la 16.05.2008, pentru când contestatoarea are termen în cunoştinţă, urmând a se cita intimatul cu copie de pe acţiune şi înscrisurile ataşate acesteia. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2008