B*** C***** S*****
InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 - republicată, condamnă inculpatul B. C. S. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. d Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 130 lei - cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel in 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.10.2008.
Amână cauza în vederea depunerii de cate de către inculpat.