M**** A** î* c******* d* m*********** a p******** M****
PârâtB****** M***** M************ L** B****** C*****
ReclamantM******** M**** L******* î* c******* d* m*********** a d****
PârâtPentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise amână pronunţarea la 02.12.2009. Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la 09.12.2009. Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la 16.12.2009 şi apoi la 18.12.2009. Admite acţiunea
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, pe care o apreciază ca fiind întemeiată, şi pentru a se comunica părţilor câte un exemplar al raportului de expertiză.
In temeiul art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil În solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie, precum şi cu cele hotărâte în adunarea generală a judecătorilor din Judecătoria Deva la data de 02.09.2009 Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor având ca obiect ordonanţă preşedinţială în materia dreptului familiei şi cerere de suspendare provizorie a executării silite. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.
În vederea achitării diferenţei de decont privind justificarea cheltuielilor ocazionate cu efectuarea expertizei specialitatea topografie în cuantum de 700 lei, Având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere din data de 13.07.2009, urmează a trimite dosarul la completul C9 civil
fata de lipsa rap de expertiza
fata de lipsa raportului de expertiza
fata de lipsa raportului de expertiza
în vederea întocmirii raportului de expertiza
în vederea comunicarii listei expertilor topo, achitarii onorariului
în vederea citarii moştenitoarei paratului
în vederea revenirii cu adresa la Consiliul Local Simeria şi la Camera Notarilor Publici
în vederea citarii în calitate de parata a numitei Morar Ana
în vederea citarii paratului la adresa indicata
în vederea revenirii cu adresa la Consiliul Local Simeria
în vederea revenirii cu adresa la Consiliul Local Simeria